Eveniment
Ceremonialul de 9 și 10 mai de la Miercurea-Ciuc: Câteva zeci de persoane au participat. Primarul Korodi Attila, în premieră la un astfel de eveniment
Câteva zeci de oameni au luat parte miercuri la ceremonia organizată pentru celebrarea zilelor de 9 și 10 mai, care a avut loc în centrul orașului Miercurea-Ciuc. Acest eveniment a marcat prima prezență a primarului Korodi Attila la o astfel de ceremonie.
Manifestarea s-a desfăşurat în faţa Monumentului Ostaşului Necunoscut, acolo unde s-au intonat imnul de stat al României şi cel al Europei, au fost depuse coroane de flori şi au avut loc o defilare a Gărzii de Onoare, precum şi o slujbă religioasă.
La eveniment au luat parte şi militari francezi din cadrul Grupului de Luptă al NATO cu Prezenţă Înaintată Eagle IV, care au fost salutaţi de prefectul judeţului, Petres Sandor.
Prefectul a vorbit, în discursul său, de semnificaţia zilelor de 8, 9 şi 10 mai şi a subliniat importanţa apărării valorilor europene şi umaniste.
Astăzi, la ceas aniversar, trebuie să constatăm că trăim într-o lume aflată într-o continuă şi rapidă schimbare.
Se modifică alianţe şi sărbători, se importă ideologii, se şterg tradiţii şi valori, iar, în imediata noastră vecinătate, se desfăşoară un crunt război, care ameninţă să ne marcheze prezentul şi viitorul apropiat.
Este, deci, nevoie de efortul fiecăruia dintre noi ca oameni, comunitate şi ţară, pentru a trăi într-o Europă care creează şi trăieşte noul în siguranţa oferită de bazele solide ale rădăcinilor noastre.
Cetăţenilor europeni le revine obligaţia de a contribui activ la apărarea valorilor europene şi umaniste, la asigurarea unei convieţuiri paşnice şi la respect reciproc, la construirea unei lumi mai sigure şi mai bune pentru toţi. Sunt convins că pacea şi umanitatea vor răzbi de fiecare dată în faţa războiului. La mulţi ani, cetăţenilor harghiteni! La mulţi ani, România! La Mulţi Ani, Europa!”, a transmis prefectul Petres Sandor.
Ceremonialul de 9 și 10 mai de la Miercurea-Ciuc. Primăria Miercurea-Ciuc era reprezentată de managerul public sau de alte persoane
La eveniment a luat parte şi primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, fiind pentru prima dată, de când a preluat mandatul, când participă la un astfel de eveniment.
Până acum, la ceremonialele organizate cu prilejul diverselor sărbători naţionale, Primăria Miercurea-Ciuc era reprezentată de managerul public sau de alte persoane.
Primarul a declarat presei că acum a avut timp să participe şi a punctat importanţa sărbătorilor marcate pe 9 şi 10 mai.
„Din fericire, am avut timp şi am venit cu drag pentru că vorbim de Ziua Europei şi de Ziua Independenţei. Sunt două evenimente importante pentru ţară şi pentru comunitate. (…)
Ceremonialul de 9 și 10 mai de la Miercurea-Ciuc. Precizările primarului Korodi Attila
Este o perioadă foarte complicată şi, cum a zis şi domnul prefect, cred că dacă e ceva la care mereu să visăm şi să lucrăm este pacea, pentru că e un război în vecinătatea noastră, vorbim de o agresiune şi de lupta pentru a respinge o agresiune împotriva unui stat.
Şi atunci trebuie să condamnăm întotdeauna astfel de acţiuni şi trebuie să sperăm că totdeauna vor fi capete limpezi în lume care să închidă astfel de conflicte în care oamenii mor”, a declarat Korodi Attila.
Ceremonialul de la Miercurea-Ciuc s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, formată, pe lângă vânătorii de munte harghiteni şi militarii francezi, din jandarmi, poliţişti, pompieri şi angajaţi ai Penitenciarului Miercurea-Ciuc. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Taxe în 2026: cât va costa schimbarea numelui sau certificatul de domiciliu. Tarife pentru acte eliberate de DPCEP Alba
Consiliul Județean Alba va aproba taxele ce vor fi percepute în anul 2026 pentru diferite servicii oferite de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.
Este vorba despre tarife pentru eliberarea unor documente sau certificate. Printre acestea se află cele pentru cartea de identitate, schimbarea numelui, certificatul de domiciliu sau transcrieri în registrele de stare civilă ale unor acte din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
GALERIE FOTO. Moș Crăciun vine pe 4 roți. Peste 180 de familii din Apuseni au primit cadouri de la voluntarii CERT Transilvania
Pe 13 decembrie 2025, voluntarii CERT Transilvania au transformat magia Crăciunului în realitate pentru peste 180 de familii și 150 de copii din zonele montane greu…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025
Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.
Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
- la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…
Citește mai mult pe Alba24.ro



