Connect with us

Alba

Certificatul european de vaccinare a intrat în faza testărilor tehnice. Va putea fi utilizat din iunie

Published

on



Certificatul sanitar european, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei şi care încă face obiectul negocierilor politice în cadrul UE, a intrat luni într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operaţional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunţat luni Comisia Europeană, relatează AFP.

Franţa şi Malta sunt primele două ţări care testează interoperabilitatea acestui sistem. Este vorba despre capacitatea statelor membre de a se conecta la ”pasarela” europeană creată. Această etapă pilot, care se va desfăşura timp de două săptămâni, priveşte în total 18 state din UE plus Islanda, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Bahrke.

Această etapă nu implică folosirea datelor reale şi nici participarea cetăţenilor. Dar, începând cu 1 iunie, statele membre vor putea începe să folosească acest sistem în condiţii reale dacă sunt pregătite, a precizat purtătorul de cuvânt.

Acest certificat sanitar, denumit ”certificat verde digital” european, are rolul de a oferi un cadru armonizat care să faciliteze libera circulaţie în interiorul UE în vara aceasta.

El va cuprinde un cod QR care…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Taxe în 2026: cât va costa schimbarea numelui sau certificatul de domiciliu. Tarife pentru acte eliberate de DPCEP Alba

Published

on

Consiliul Județean Alba va aproba taxele ce vor fi percepute în anul 2026 pentru diferite servicii oferite de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.

Este vorba despre tarife pentru eliberarea unor documente sau certificate. Printre acestea se află cele pentru cartea de identitate, schimbarea numelui, certificatul de domiciliu sau transcrieri în registrele de stare civilă ale unor acte din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025

Published

on

Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.

Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

  • la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție

Published

on

Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.

Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.

Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției

Published

on

Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.

Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.

În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading