Connect with us

Cluj

CFR Cluj trece pe Braun. Fundașul dreapta de la FC Botoșani a SEMNAT cu gruparea din Gruia

Published

on



braun.jpg

CFR Cluj s-a înțeles cu Christopher Braun, în vârstă de 30 de ani, fundaș dreapta la FC Botoșani. Neamțul cu origini ghaneze va ajunge în curtea campioanei în vară, atunci când îi va expira contractul cu gruparea moldavă.

Cu puțin timp înainte de meciul direct dintre CFR Cluj și FC Botoșani, programat în această seară, de la ora 20:00, ardelenii au bătut palma cu unul dintre jucătorii adversarei. Este vorba despre apărătorul de bandă Christopher Braun, aflat în ultimele 6 luni de contract cu echipa din Botoșani.

Deși acordul a fost parafat cu puțin timp înainte de meciul direct, CFR Cluj spune că a respectat regulamentul și a anunțat conducerea adversarei că a ajuns la o înțelegere cu jucătorul.

„N-ar fi fost corect să anunțăm după meci”

Cristian Balaj, președinte la CFR Cluj, a detaliat pentru GSP.ro: „Am procedat și corect, și moral față de Botoșani. Am fi putut să semnăm cu jucătorul după meci, la 2-3-4 zile, era tot corect și regulamentar, dar era imoral față de Botoșani să facem chestiunea asta. Așa am decis să anunțăm clubul, l-am informat pe Valeriu Iftime de faptul că jucătorul a semnat ieri.

Au existat niște impedimente, n-am putut semna mai repede. N-ar fi fost corect să anunțăm după meci. L-am informat pe Iftime seara trecută, printr-un mesaj, a răspuns că nu are ce să-mi reproșeze. Așa am acționat și cu Roger, de la UTA, am anunțat imediat clubul respectiv”.

Christopher Braun a ajuns la FC Botoșani în octombrie 2020. El era liber de contract din august, când se despărțise de gruparea elenă OFI Creta. Crescut de Hamburg și St. Pauli, Braun a evoluat în ligile inferioare din Germania până în 2016, când a făcut pasul în…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Cum arată săptămâna 8–14 decembrie pentru fiecare zodie. Oportunități și avertismente astrale

Published

on






În perioada 8–14 decembrie, atmosfera astrală aduce dinamism, nevoia de clarificare, dar și șansa unor începuturi inspirate.

Mercur intră într-o fază în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Bucureştiul are un primar nou, Clujul, nu

Published

on






Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obţinut, duminică, 32,7% din voturile bucureştenilor, iar candidatul PSD, Daniel Băţuţă, a fost creditat cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Bărbat carbonizat într-o casă din comuna Sânmartin

Published

on






Un bărbat a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu care a izbucnit într-o casă din localitatea Diviciorii Mici, comuna Sânmărtin, iar un alt bărbat, de 50 de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Victorie clară pentru Universitatea Cluj în Superligă, 3-0 cu FC Hermannstadt

Published

on






Universitatea Cluj a învins-o clar pe FC Hermannstadt, penultima clasată, cu scorul de 3-0 (1-0), duminică, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading