Alba
CFR introduce reduceri la călătoriile cu trenul în mai multe state din Europa. Lista și prețurile biletelor pentru fiecare țară
Biletele pentru călătoriile cu trenul efectuate din România în mai multe state din Europa vor putea fi achiziţionate cu reduceri de 10% atât la clasa I, cât şi la clasa a II-a, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.
„În contextul Anului European al Căilor Ferate, pentru vacanţe cu trenul în Europa la preţuri atractive, CFR Călători recomandă oferta de călătorie Interrail Pass, ce va avea reduceri de 10% în luna iunie a.c., pentru ambele variante ale ofertei: Interrail Global Pass şi Interrail One Country Pass.
Reducerea se acordă tuturor categoriilor de călători (adulţi, tineri şi seniori), atât la clasa 1 cât şi la clasa a 2-a.
Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate (maximum doi copii însotiţi de un adult), iar tinerii (vârsta până în 28 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun, de asemenea, de tarife reduse”, informează operatorul de transport feroviar.
Potrivit sursei citate, legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 33 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia.
Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la patru zile…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în perioada 20-21 decembrie
Radare de weekend în Alba, 20-21 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend, în diferite locații din județ.
Polițiștii rutieri acționează sâmbătă, 20 decembrie, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.
Potrivit IPJ Alba, sistemele e-sigur vor acționa în zonele cu risc rutier din județul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Moment cosmic de mare putere și transformare, în pragul solstițiului de iarnă
Horoscop de weekend 20-21 decembrie: Acest sfârșit de săptămână ne aduce în pragul solstițiului de iarnă, un moment cosmic de mare putere și transformare.
Sâmbăta 20 și Duminica 21 decembrie sunt zile în care energia universului ne îndeamnă să facem bilanțul anului care se apropie de final și să ne pregătim sufletește pentru sărbătorile de iarnă.
Influențele astrale ale acestui weekend sunt deosebit de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Gala Colindului Tradițional din județul Alba, concert tradițional de colinde, la Alba Iulia
În seara de miercuri, 17 decembrie 2025, a avut loc o ediție cu miză culturală majoră a Concertului Tradițional de Colinde – Gala Colindului Tradițional din Județul Alba, un eveniment despre care se poate vorbi, după două decenii de continuitate, ca despre o instituție culturală în sine: reper artistic pentru comunitate, exercițiu de memorie colectivă și, în același timp, probă de maturitate artistică.
Faptul că…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Statul a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele. Anunțul făcut de Florin Roman
Deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a anunțat vineri că Ministerul Finanțelor a început plata bonificațiilor de 3% pentru firmele care și-au plătit la timp impozitele.
„Mai bine mai târziu, decât niciodată. Ministrul liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament pe care l-am transformat în litera de lege: bonificația de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat…
Citește mai mult pe Alba24.ro

