Alba
CFR obligată să plătească daune unui șofer din Alba care a fost implicat într-un accident feroviar. Care a fost motivul
Un bărbat care a fost implicat într-un accident feroviar, în anul 2019, pe raza localității Beldiu, a dat în judecată CFR și a cerut daune materiale și morale de peste 30.000 de euro.
Procesul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Aiud, iar în data de 4 aprilie, magistrații au dat o primă decizie în proces. Motivarea magistraților a fost făcută publică de curând.
Ce s-a întâmplat
Potrivit motivării instanței, ”la data de 25 iulie 2019, în jurul orei 06.29, la trecerea de nivel cu calea ferată de la kilometrul 405 + 520, situată între stațiile Teiuș -Aiud, pe raza localității Beldiu, autoturismul reclamantului, marca Audi A4, a fost surprins în gabaritul căii ferate și a fost lovit de trenul direct de marfa rang 6, aparținând operatorului de transport feroviar de marfa Grup Feroviar Român S.A., tren remorcat cu locomotiva EA-103 aparținând aceluiași operator”, se arată în motivarea instanței.
Bărbatul în cauză a declarat în fața instanței că la ” momentul producerii impactului, la fata locului, se aflau si alți conducatori auto care au afirmat ca anterior traversării liniei de cale ferata, ești nevoit sa cobori din mașina pentru a te asigura insa, nu ai garanția ca odata revenit la volan si angajat in…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Echipamente de ultimă generație, cumpărate din bani europeni de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a cumpărat două echipamente medicale de ultimă generație, din bani europeni. Cu acest prilej, instituția a organizat o întâlnire în format hibrid, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, dar și ai instituțiilor relevante la nivel local: Consiliul Județean Alba, ADR Centru, Casa de Asigurări de Sănătate Alba, DSP și altele.
În cadrul proiectului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, prezent la Aiud, la inaugurarea unei creșe. Construcția ridicată în trei ani
Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a fost prezent marți, 16 decembrie, la Aiud, la inaugurarea unei noi creșe în oraș.
Este vorba despre o investiție începută fix în urmă cu trei ani, în anul 2022. Atunci fosta administrație din Aiud, a predat în data de 17 decembrie 2022 spațiul pe care urma să se ridice creșa, printr-o investiție prin CNI.

Deși durata…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pacienții ar putea obține a doua opinie medicală, gratuit. Medicii, obligați să îi programeze la următoarea investigație. PROIECT
Pacienții asigurați vor avea dreptul la o a doua opinie medicală, decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, măsură care va contribui la creșterea calității actului medical, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat.
Noile modificări vin în completarea Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. Astfel, la articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Adeverință medicală obligatorie la revenirea în colectivitate după boli contagioase, din ianuarie 2026
Adeverință medicală obligatorie la revenirea în colectivitate: Elevii și studenții vor fi obligați să prezinte adeverință medicală, iar antepreșcolarii și preșcolarii aviz epidemiologic, la revenirea în colectivitate după boli infecțioase sau contagioase, începând din ianuarie 2026.
Măsura este prevăzută în noua metodologie privind asistența medicală în școli și universități, aprobată prin Ordinul comun al…
Citește mai mult pe Alba24.ro

