Eveniment
Cioloş: Punem pe primul plan guvernarea şi reformele, nu oamenii care cer funcţii pentru ei şi găştile politice
Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a afirmat, marţi, că, „dincolo de cancanul împărţirii funcţiilor”, este important să se acorde atenţie aspectelor care afectează viaţa cetăţenilor, adăugând că propunerea făcută de Dan Barna pentru deblocarea negocierilor privind coaliţia de guvernare demonstrează că alianţa oferă soluţii, fără „a se crampona” de ocuparea unor poziţii.
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna le-a propus liderilor PNL şi UDMR, Ludovic Orban şi Kelemen Hunor, să ocupe toţi trei funcţii de vicepremieri în viitorul Cabinet, iar pentru şefia Camerei Deputaţilor să candideze Cătălin Drulă de la USR.
„Dincolo de cancanul împărţirii funcţiilor, poate învăţăm să acordăm atenţie şi lucrurilor esenţiale care chiar ne afectează viaţa, dar care se află mai puţin în reflectorul spectacolului mediatic prin care se face rating. USR PLUS a cerut de la început ca aceste negocieri să se facă cu angajamente serioase pentru a aşeza coaliţia în postura de a putea guverna credibil patru ani. România a trecut în ultimii 30 de ani prin destrămări de coaliţii cauzate de trădări sau traseism, care au denaturat voinţa cetăţenilor la vot şi acest lucru nu mai trebuie să se repete. Acum facem altfel. Punem pe primul plan guvernarea şi reformele, nu oamenii care cer funcţii pentru ei şi găştile lor politice. Anunţul făcut de către Dan Barna astăzi arată că noi suntem gata să oferim soluţii, nu să ne cramponăm de funcţii”, a scris Cioloş, pe Facebook.
El a menţionat că în aceste zile atenţia a fost foarte mult focalizată în media pe partea de negocieri de funcţii şi „mai puţin spre deloc” pe partea de guvernare.
„Evident că funcţiile şi, mai ales, oamenii care le vor ocupa sunt importante. Dar la noi guvernările au fost de foarte multe ori forme fără fond, cochilii aproape goale sau umplute mai degrabă cu interese de grup decât cu o viziune despre ceea ce trebuie să se schimbe în bine prin reforme care să nu ‘taie’ prosteşte, ci să reducă risipa, să dea perspective celor care vor să muncească pe bune, nu să fure sau să se pună pe căpătuială. Vom discuta cu colegii de la PNL şi UDMR măsură cu măsură, pentru că asta e mai important decât cum ne împărţim funcţiile”, a completat liderul USR PLUS.
Conform acestuia, trebuie abordate aspecte precum deficitul bugetar şi gestionarea acestuia, relansarea economică, reformele în Sănătate şi în Educaţie.
„În primăvară, ar trebui să începem să folosim banii europeni şi va fi nevoie să ne punem de acord în coaliţia de guvernare cum asigurăm canalizarea lor rapidă spre investiţii şi finanţarea reformelor fără să creăm birocraţie suplimentară în purul stil românesc din aceşti ultimi ani. Despre astea şi multe altele trebuie să discutăm, pentru că în momentul în care mergem în Parlament cu noul Guvern trebuie să avem un program de guvernare cu ţinte şi cu obiective clare”, a explicat Cioloş. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Un bărbat a murit după ce a fost lovit mortal de tren la Jucu de Mijloc. Circulația feroviară, blocată pe o linie
Un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de un tren, marți, pe raza localității Jucu de Mijloc, județul Cluj. La fața…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Caz de trichineloză depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie din Alba. În ce localitate a fost descoperit. Precizări DSVSA
Caz de trichineloză depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie din Alba. A fost depistat un caz de trichineloză la un porc domestic sacrificat într-o gospodărie din județul Alba, cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an.
Cazul a fost descoperit într-o gospodărie din comuna Mihalț. Potrivit autorităților sanitar veterinare, probele prelevate au fost analizate, iar familia nu a consumat carnea infestată cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un bărbat din Aiud a ajuns la închisoare. Cât va sta după gratii pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori
Un bărbat de 47 de ani din Aiud a ajuns la închisoare pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Aiud, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 decembrie 2025, de către Judecătoria Aiud.
Acesta…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cluj
Autorităţile îi liniştesc pe clujeni: Lepra este sub control. 2.000 de clienţi ai salonului ThaiCo SPA
Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, directorul DSP, Corina Criste, prof. dr. Mihaela Lupșe, șef secție al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj şi dr Violeta…
Citește mai mult pe Cluj24

