Connect with us

Alba

Circulația unor trenuri afectată de furtună, în centrul și vestul țării. Copaci căzuți pe calea ferată, linii electrice rupte

Published

on



Circulația unor trenuri din centrul și vestul țării a fost afectată în noaptea de vineri spre sâmbătă de copacii căzuți pe calea ferată și de lipsa energiei electrice. Problemele s-au înregistrat din cauza condițiilor meteo nefavorabile înregistrate în cursul nopții.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunță că circulația mai multor trenuri din centrul și vestul țării a fost oprită temporar în cursul nopții, din cauza copacilor prăbușiți pe calea ferată.

Astfel, pe segmentul feroviar Deda – Monor -Geldin, Trenul 1641, care circulă de la București la Baia Mare, a staționat în stația Deda, pentru a se asigura accesul drezinei pantograf, cu care s-a acționat pentru tăierea și îndepărtarea copacilor.

Echipele de intervenție au verificat linia de contact și au remediat deranjamentelor constatate la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Trenurile și-au reluat circulația la ora 7.38.

De asemenea, nu este tensiune în linia de contact între stațiile Deva – Ilia (Regionala Timișoara) din cauza unui deranjament la sistemul național de alimentare cu energie electrică. Pe acest segment, trenurile circulă cu locomotive Diesel, până când furnizorul național de energie…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Ajutor de la stat pentru crescătorii de animale. Suma plătită prin centrele județene APIA pentru fermieri

Published

on

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în această perioadă se efectuează plăți pentru fermieri, prin intermediul centrelor județene.

Este vorba despre plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 și trimestrul III 2024.

Suma plătită este în valoare de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

OFICIAL: Candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, validată de PSD. Alianța va avea candidat comun

Published

on

Consiliul Politic Național al PSD a validat, marți, candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, a anunțat social-democratul Radu Oprea.

Potrivit acestuia, s-a decis, totodată, convocarea unui Congres extraordinar al partidului în data de 2 februarie pentru susținerea lui Antonescu la prezidențiale.

El va fii susținut și de PNL și de UDMR, astfel încât Alianța de Guvernare va avea un candidat…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VINERI: Hora Unirii în centrul municipiului Aiud, de Mica Unire – Ziua Unirii Principatelor Române

Published

on

La Aiud se sărbătorește vineri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – Mica unire. Cu această ocazie, în Piața Cuza Vodă din centrul municipiului va avea loc o Horă a Unirii. 

Evenimentul a începe de la ora 12:00, au anunțat reprezentanții administrației locale.

„Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română,

Continue Reading

Alba

23 ianuarie ”Mica Unire” sărbătorită în avans la Sebeș: „Generația pașoptistă și Unirea”, la Centrul Cultural „Lucian Blaga

Published

on

Mica Unire” sărbătorită în avans la Sebeș: Pe data de 23 ianuarie 2025, joi, de la ora 12:00, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș va găzdui evenimentul „Generația pașoptistă și Unirea”, dedicat zilei de 24 ianuarie 1859, organizat în colaborare cu Muzeul Municipal „Ioan Raica” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Activitatea va fi un bun prilej pentru elevii școlilor gimnaziale de a participa la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading