Cluj
Cluj-Napoca, în Top 20 orașe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021
Cluj-Napoca a fost nominalizat, alături de Timișoara, în top 20 oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de compania britanică de brokeraj şi consultanţă DOT Zinc, citat de ZF.
Situate pe locurile 15, respectiv 16, oraşele Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte, situându-se în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga şi Oslo.
Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.
Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total. În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.
Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.
„Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Oradea, au documentat activitatea…
Citește mai mult pe Cluj24
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…
Citește mai mult pe Cluj24
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…
Citește mai mult pe Cluj24
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
…
Citește mai mult pe Cluj24
