Cluj
Cluj-Napoca va avea mall de 3 etaje sub Gară și autobuze fără șofer. Ce proiecte cuprind Strategia de Dezvoltare a Clujului
Primăria Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), a demarat o serie de consultări publice pentru realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2021-2030. Joi a fost rândul unei teme foarte sensibile pentru clujeni, Mobilitatea.
Și primarul Emil Boc a luat parte la dezbaterea organizată cu participarea cetățenilor interesați, care au avut prilejul să-și expună punctele de vedere. De fapt foarte multe idei interesante au venit din partea clujenilor, pe care edilul a promis că le va recomanda spre includere în SIDU. Printre acestea se enumeră realizarea unui centru urban la Gară, inclusiv prin realizarea unui mall subteran de mari dimensiuni, și care să fie conectat la toate liniile de transport în comun, pe modelul unor orașe din Elveția.
Dacă Ovidiu Câmpean, directorul de dezvoltare al Primăriei s-a arătat sceptic la unele propuneri similare, Andras Farkas, reprezentantul Grupului Pont, a precizat că viitoarea strategie de dezvoltare trebuie să cuprindă și unele proiecte ”fanteziste”, care ar putea să fie posibile pentru generațiile viitoare. Un asemenea punct menționat a fost eterna relocare a Aeroportului Internațional Avram Iancu, cu 20 de km mai spre Est.
Tot în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Echipa de fotbal ”U” Cluj a învins, marți, pe FC Argeș într-un meci din Superligă, disputat pe Cluj Arena, cu scorul de 3-1.
Clujenii au deschis scorul în…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Corigenți la transparență. Nouă parlamentari de Cluj din totalul de 14 nu și-au făcut public raportul de activitate
În timp ce unii parlamentari clujeni aleg să își prezinte public, în documente detaliate, activitatea legislativă și munca din teritoriu, alții se limitează la…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
EXCLUSIV. 71 de clujeni au pierdut încadrarea într-un grad de handicap. Reevaluare dispusă pentru cei care au și carnet de șofer
În anul 2025, în județul Cluj au fost emise peste 600 de dispoziții de reevaluare a persoanelor care dețin simultan un certificat de încadrare într-un grad de handicap…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Meci greu pentru Gabriela Ruse la Transylvania Open. Românca a fost învinsă în primul tur la simplu
Gabriela Ruse a fost învinsă, marți, 3 februarie, în primul tur de la Transylvania Open.
Primul set a fost dominat de elvețianca Rebeka Masarova care a reușit…
Citește mai mult pe Cluj24
