Cluj
Cluj: Polițiștii efectuează cercetări în cazul fetiței de 3 ani care s-a înecat după ce a căzut într-o groapă cu apă, în curtea casei
O fetiță de 3 ani a murit luni seară după ce a căzut într-o groapă în care s-a acumulat apă. Incidentul s-a produs în localitatea Săvădisla, județul Cluj. Polițiștii efectuează cercetări.
Potrivit IPJ Cluj, în data de 26 iunie 2023, în jurul orei 19.50, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că în curtea unui imobil din localitatea Finișel, comuna Săvădisla, o fetița s-ar fi înecat, fiind inconștientă.
La fața locului au fost dirijate de urgență echipaje medicale, precum și echipa operativă de polițiști, constatând că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o fetiță de 3 ani și 8 luni.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că fetița ar fi căzut într-o groapă, săpată în vederea construirii unui depozit de alimente, în care s-a acumulat apă datorită precipitaților din ultima perioadă.
Aceasta a fost găsită de tatăl ei după aproximativ 5 minute, care a ridicat-o și a transportat-o în imobil, unde a început să-i aplice manevre de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.
Echipajul de terapie intensivă mobilă a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul acesteia.
Polițiștii au demarat activități de cercetare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de ucidere din culpă.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cu doar trei zile rămase din Lights On Romania, clujenii sunt invitați să participe, sâmbătă, la Der Flohmarkt – Oserul din centru, care va avea loc pe strada…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
EXCLUSIV. Încasările ANAF Cluj, în creștere semnificativă față de 2024. Câți bani au intrat la buget
ANAF Cluj a publicat situația oficială a încasărilor pentru lunile septembrie, octombrie și 15 noiembrie, comparativ între 2024 și 2025, iar diferențele sunt…
Citește mai mult pe Cluj24
În noaptea de 5 spre 6 decembrie, Moș Nicolae aduce emoție și bucurie în casele copiilor, care își pregătesc ghetuțele pentru daruri. Tradiția spune că cei…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
No bine, Cluj! DEADline la metrou: anul 2065. GPS pentru amante şi Colinde cu BUG Mafia. La Cluj vine toamna în loc de iarnă
Pentru a fi printre primii care citesc newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…
Citește mai mult pe Cluj24


