Cluj
Clujeni cu fracturi la Ortopedie din cauza POLEIULUI. De patru ori mai mulți decât într-o zi obișnuită
Un număr 40 de persoane s-au prezentat marți la Clinica de Ortopedie și Traumatologie Cluj-Napoca, până la ora 14, jumătate cu diverse fracturi după ce au căzut din cauza poleiului.
Șeful clinicii, dr. Horea Benea, a declarat pentru Cluj24 că persoanele de peste 65 sunt pe primul loc în rândul pacienților.
”Marți dimineață a fost o afluență mult mai mare de pacienți la camera de gardă, de patru ori mai mulți decât într-o zi normală. Până la ora 14 s-au prezentat 40 de persoane, jumătate din ei cu fracturi. Am avut cam un pacient pe oră de internat în vederea operației.
Persoanele peste 65 de ani sunt pe primul loc, pentru că ei ies din casă dimineață și alunecă din cauza poleiului. Au fost fracturi de gleznă, de mână, de cot sau de șold”, a spus Benea.
Acesta a făcut apel, în special la persoanele în vârstă, să nu se aventureze dimineața din casă, la primele ore, mai ales când e înghețat și s-a format polei.
Potrivit lui Horea Benea, la afecțiunile tratate se mai daugă traumatologia de weekend, a pacienților care au fost la schi sau săniuș.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cu peste 150 de companii care operează în China, dar cu o utilizare în lumea reală încă limitată, sectorul roboţilor umanoizi futurişti se confruntă cu riscul de…
Citește mai mult pe Cluj24
Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…
Citește mai mult pe Cluj24
„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…
Citește mai mult pe Cluj24
Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.


