Connect with us

Cluj

CLUJUL DE ALTĂDATĂ. Spovedania unei hoațe

Published

on



hot 1.jpg

Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) Cluj-Napoca.

„Am mai scris despre vestita hoață Elisabeta Mureșan zisă Mărioara, care abea de zece zile ieșită din închisoare, a săvârșit vreo șapte furturi, în valoare de peste 120.000 lei.

În urma cercetărilor amănunțite, domnul comisar Drăghici, însoțit de agenții Dioșan și Mencu, au reușit s-o aresteze și să găsească toate lucrurile furate.

Ieri, trecând prin biroul diviziei de urmăriri, pe când hoața era chiar acolo, am căutat să-i pun câteva întrebări.

Am găsit-o ghemuită într-un ungher, pe un scaun, și cu ochii roșii de nesomn și lacrimi.

Elisabeta Mureșan e de statură mijlocie, elegant îmbrăcată, cu pantofi de lac și e adepta părului tuns. Are ochi mari, negri și sclipitori ca două pietri scumpe. Din când în când clipește nervos și o umbră de ușoară tristețe îi întunecă fruntea îngustă.

În astfel de momente, buzele cărnoase și roșii îi tremură nervos, lăsând să i se vadă colții galbeni încleștați și scrâșnitori, iar obrajii de o frumusețe comună îi devin palizi, oarecum respingători.

Abia atunci îți dai seama că stai față în față cu un adevărat tip lombrozian. M-am apropiat de ea și i-am șoptit: <<Cum te cheamă?>>. Ea s-a ridicat înspăimântată de pe scaun, m-a privit pieziș, apoi a sâsâit printre dinții murdari, așa ca să audă și agenții aflători acolo: <<Nu voi răspunde la nici o întrebare, numai între patru ochi>>.

  • <<Treceți în camera vecină>> – răspunde un agent și ne-am executat.

Agentul Mencu avu…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Program special de sărbători la Iulius Mall Cluj

Published

on






De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Circulație închisă temporar pe strada Cetății din Florești

Published

on






Circulația rutieră va fi restricționată temporar joi, 18 decembrie, pe o porțiune circulată din comuna Florești. Autoritățile locale anunță închiderea traficului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

SRI continuă recrutările printre studenții clujeni. Cariere sub presiune, prezentate la UTCN

Published

on






Serviciul Român de Informații (SRI) a revenit la Cluj-Napoca pentru o nouă întâlnire cu mediul academic, continuând seria prezentărilor dedicate recrutării și…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj: Deciziile publice cer asumare, nu pasarea responsabilității

Published

on






Deputatul Remus Lăpușan a declarat în Parlamentul României că România traversează o perioadă dificilă, marcată de probleme grave care afectează direct viața…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading