Cluj
Clujul, primul județ care ar putea ÎNCHIDE școlile și grădinițele. Spitalele COVID încep să se umple. Rata de INFECTARE crește
Elevii și preșcolarii din județul Cluj ar putea fi primii care vor trece, toți, la cursuri online. În debutul valului 5, ministerele Educației și Sănătății au decis să nu mai țină cont nici de rata de infectare dintr-o localitate, nici de procentul de vaccinare al angajaților din învățământ, ci de gradul de ocupare a paturilor pentru bolnavii de Covid-19 din spitale. Iar la Cluj se apropie de 75%.
Județul Cluj are cea mai mare rată de infectare din țară. Sâmbătă, aceasta a depășit 20 de cazuri de Covid-19 la mia de locuitori.
Iar numărul mare de cazuri vine cu ocuparea locurilor destinate pacienților cu Covid-19 din spitale.
Prin ordin comun, ministerele Educației și Sănătății au decis ca școlile să rămână deschise, iar cursurile să se desfășoare în format fizic până când gradul de ocupare a paturilor din spitale ajunge la 75%.
Citește și: Peste 30.000 de cazuri de COVID în țară. Rata de INFECTARE la Cluj atinge cote URIAȘE. Aproape 32 la Dej, peste 20 în județ
Vineri, potrivit raportării Inspectoratului Școlar Cluj, rata de ocupare a acestor paturi a ajuns la 67,8%, cea mai mare din țară.
La această oră, în județul Cluj, din cauza cazurilor de Covid-19, 15 unități de învățământ trecuseră deja la cursuri online.
Ministrul Sănătății: Am putea lua prima decizie de suspendare a activităţii de învăţământ. La Cluj
De altfel, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat zilele trecute că tendinţa ascendentă al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, iar săptămâna viitoare va fi o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri, aşteptările fiind ca această evoluţie să mai dureze cel puţin două săptămâni, până pe 10…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu, a obţinut, duminică, 32,7% din voturile bucureştenilor, iar candidatul PSD, Daniel Băţuţă, a fost creditat cu…
Citește mai mult pe Cluj24
Un bărbat a fost găsit carbonizat în urma unui incendiu care a izbucnit într-o casă din localitatea Diviciorii Mici, comuna Sânmărtin, iar un alt bărbat, de 50 de…
Citește mai mult pe Cluj24
Universitatea Cluj a învins-o clar pe FC Hermannstadt, penultima clasată, cu scorul de 3-0 (1-0), duminică, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de…
Citește mai mult pe Cluj24
Începând cu anul școlar 2026–2027, în conformitate cu Legea învățământului preuniversitar, nr. 198/2023, învățământul profesional și tehnic va fi…
Citește mai mult pe Cluj24


