Eveniment
CNAIR: Canicula prelungește restricțiile de tonaj
Restricţiile de circulaţie vor fi prelungite până luni, 2 august, pe întreaga reţea rutieră, din cauza caniculei, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, exceptând judeţele Harghita, Suceava şi Botoşani.
Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR), duminică şi luni, în intervalul orar 12:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga reţea rutieră, exceptând judeţele: Harghita, Suceava şi Botoşani.
„Aceste restricţii vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă”, precizează CNAIR.
CNAIR subliniază că măsurile adoptate sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 al Ordonanţei de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare.
…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Radare de weekend în Alba. Locații în care Poliția Rutieră monitorizează circulația, în 6-7 decembrie
Radare de weekend în Alba, 6-7 decembrie. Polițiștii rutieri monitorizează traficul și în acest weekend. Vor fi folosite și aparate din sistemul e-SIGUR.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri vor acționa, în weekend, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba.
Sistemul de monitorizare a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
6 decembrie, Sfântul Nicolae: semnificații, tradiții și obiceiuri. Care este fapta care l-a făcut atât de iubit
Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai cunoscuți sfinți din calendar, este sărbătorit pe 6 decembrie. În această zi dedicată ocrotitorului copiilor, al săracilor și al marinarilor, sute de mii de români își celebrează onomastica.
Numele său, de origine grecească (Nikolaos), provine din combinarea a două cuvinte: nike, „victorie” (derivat din nikao, „a învinge”) și laos, „popor”, putând fi interpretat ca…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Horoscop de weekend 6-7 decembrie: Sfârșitul de săptămână vine cu energii contradictorii, dar promițătoare.
Luna în tranzit prin semnele de apă ne invită să acordăm atenție intuiției și emoțiilor noastre, în timp ce influențele planetare ne încurajează să facem ordine în viața personală înainte de marile sărbători de iarnă.
Este momentul perfect pentru a ne reconecta cu cei dragi, pentru a pune punct unor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
APIA primește cereri de la fermieri pentru ajutorul de stat în sectorul creșterea animalelor. Termenul limită și sumele acordate
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primește cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026.
Termenul limită este 15 decembrie 2025 inclusiv. Cererile trebuie avizate în prealabil de către ANZ.
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv la Centrul Municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială…
Citește mai mult pe Alba24.ro


