Eveniment
CNCAV: 73 de cabinete noi au devenit operaţionale pentru vaccinul produs de compania Moderna
Un număr de 73 de cabinete au devenit operaţionale începând de miercuri pentru programarea în vederea imunizării cu vaccinul produs de compania Moderna, informează un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Procesul de vaccinare va începe din data de 15 martie, iar capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.
Astfel, în aceste cabinete se pot vaccina zilnic peste 4.300 de persoane.
Distribuţia celor 73 de fluxuri la nivel naţional se va face în 24 de judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti, astfel: Arad (5), Argeş (3), Bacău (4), Bihor (3), Bistriţa-Năsăud (3), Botoşani (3), Braşov (2), Caraş-Severin (2), Constanţa (4), Covasna (1), Dâmboviţa (2), Galaţi (3), Giurgiu (2), Harghita (1), Hunedoara (3), Ialomiţa (2), Ilfov (4), Neamţ (2), Olt (2), Prahova (2), Satu Mare (2), Suceava (4), Timiş (5), Tulcea (1), Vrancea (3) şi în municipiul Bucureşti (5).
Acestea funcţionează atât în centrele de vaccinare deja existente, cât şi în alte locaţii identificate de către autorităţile locale/judeţene.
„Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidenţe cu boli cronice, cu vârsta minimă de 18 ani, persoane încadrate într-un grad de handicap, însoţitorii acestora şi persoanele care locuiesc la acelaşi domiciliu cu acestea”, afirmă sursa citată.
Modalităţile de programare la vaccinare sunt cele deja cunoscute, respectiv individual, prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei informatice, a medicului de familie/curant, cât şi prin call center sau la numărul unic 021.414.44.25.
În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşele curente, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.
„În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, afirmă CNCAV. AGERPRES/(AS-autor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Lucrări pe străzile din Blaj. Degradările în carosabil apărute după iarna grea sunt reparate cu asfalt rece
În Blaj au început de vineri, 30 ianuarie, lucrări de reparații la carosabil. Sunt plombate gropile apărute pe străzi după răspândirea materialului derapant. Se folosește ”asfalt rece”.
”Au început lucrările de reabilitare a carosabilului, cu asfalt rece. Așa cum știți, am avut o iarnă dificilă, cu condiții meteo ce au presupus și administrarea materialului antiderapant cu multă sare. Acest lucru a condus la o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensia de invaliditate în 2026. Care sunt condițiile de acordare și cine are dreptul la indemnizație pentru însoțitor
Pensia de invaliditate în 2026. Pensia de invaliditate este un ajutor financiar acordat persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente de muncă, boli profesionale, ori boli obișnuite, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
De asemenea, persoanele care necesită asistență permanentă beneficiază și de indemnizație pentru însoțitor, un sprijin suplimentar menit…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum. Comisia Europeană intervine în favoarea consumatorilor
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum: Comisia Europeană a decis, vineri, să demareze această procedură prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.
Celelalte state sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.
Erekle Gamkrelidze va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
