Connect with us

Alba

CNCAV: Creșteri cu peste 200% a cazurilor la persoane cu vârste sub 40 de ani. Când ar putea începe vaccinarea cu a treia doză

Published

on



Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, susține că se remarcă o creştere de peste 200 la sută a cazurilor de îmbolnăvire la persoane cu vârste mai mici de 40 de ani.

Peste 82% dintre testele pozitive şi peste 93% din decesele cauzate de infecţia cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat la persoane nevaccinate, potrivit statisticilor de săptămâna trecută.

”Pentru varianta Delta, care se răspândeşte foarte uşor la contacţi, este important să evităm evenimentele cu un număr foarte mare de persoane, atunci când vom avea o creştere a numărului de cazuri, să sperăm că situaţia epidemiologică este un favorabilă şi va permite organizarea acestor evenimente în condiţii cât mai sigure. De asemenea, este importat să ne vaccinăm într-un număr cât mai mare, pentru că ceea ce am urmărit noi în săptămâna precedentă: peste 82% dintre cei testaţi pozitiv sunt persoane nevaccinate şi peste 93% din decese au apărut la persoane, iarăşi, nevaccinate”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, vineri seară, la Digi 24.

În ceea ce priveşte grupele de vârstă, medicul a atras atenţia asupra faptului că se remarcă o creştere cu peste 200% a cazurilor de îmbolnăvire la persoanele cu vârsta sub 40 de…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025

Published

on

Rezultate LOTO: Report de peste 8,46 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 18 decembrie 2025: Joi, 18 decembrie, de la ora 18.30, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Cel mai mare report este la Joker, de peste 8,46 milioane de euro.

La Loto 6/49 se înregistrează, la categoria I, un report în valoare de peste 6,91 milioane de lei (peste 1,35 milioane de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

”Contesa din Ungaria” care a înșelat un broker imobiliar din Alba Iulia este o escroacă faimoasă cu o viață desprinsă din filme

Published

on

Un broker imobiliar din Alba Iulia a căzut în plasa unei contese din Ungaria care a spus că are o avere considerabilă, ce ar conține chiar castele. Mai exact a fost țepuit cu aproape 200.000 de euro, de femeia care a i-a spus că este descendenta unei famili de nobili din Ungaria. 

În realitate, ”contesa” este o escroacă cu peste 25 de ani experiență în țepe, pe nume M. Agneta. Agneta acum în vârstă de 52 de ani,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Furnizarea apei potabile, întreruptă la Vințu de Jos, după o avarie la rețea

Published

on

Locuitorii din Vințu de Jos au rămas fără apă potabilă, joi dimineața, din cauza unei avarii la rețea.

Apa CTTA SA Alba Sucursala Alba Iulia a anunțat întreruperea furnizării apei potabile în localitatea Vințu de Jos, din cauza unei avarii a sistemului de distribuție a apei potabile.

”La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pedeapsa primită de un tânăr din Alba care a fost prins de polițiști cu hașis asupra sa. Ce au decis magistrații Tribunalului

Published

on

Dosarele penale în care tineri sunt judecați pentru consum sau posesie de droguri au ajuns o normalitate pe rolul Tribunalului Alba, instanța din județ care judecă astfel de cazuri.

Asta arată că nivelul consumului de droguri este unul ridicat în județ, dar se pare că autoritățile ”țin sub preș” amploarea fenomenului. 

Spre exemplu, în data de 17 decembrie 2025, procurorii DIICOT Alba Iulia au semnat un acord de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading