Alba
Comitetul național de coordonare a vaccinării împotriva Covid-19: Clarificări privind posibilele reacţii alergice raportate
Demararea campaniei de vaccinare a populației din Marea Britanie cu noul vaccin BioNTech-Pfizer împotriva SARS-CoV-2 a fost marcată de raportarea a două reacţii adverse de tip anafilactic, care au necesitat monitorizare medicală.
Potrivit Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19, acest eveniment a stârnit un val de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției reacțiilor alergice, însă sunt necesare câteva clarificări.
Food and Drug Administration (FDA) a formulat recomandări pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19. Experții consideră că vaccinul poate fi administrat în siguranță chiar și pacienților cu istoric de alergii dar ar trebui evitat în cazul celor care au avut în antecedente reacții alergice severe la substanțe ce intră în compoziția vaccinului. Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale din Marea Britanie (MHRA) a recomandat însă ca persoanele cu antecedente alergice (fie ele alimentare sau medicamentoase) să evite vaccinarea. Așadar, reacțiile anafilactice survin în contextul unui teren personal preexistent și sunt reacții adverse care, deși sunt cunoscute în cazul tuturor vaccinurilor, sunt rare și nu reprezintă un efect advers cu care să se confrunte majoritatea persoanelor care se vaccinează. Doar două persoane din zecile de mii cărora li s-a administrat Vaccinul Pfizer-BioNTech în Marea Britanie au avut o astfel de reacție alergică.
Orice medicament poate avea efecte adverse, însă cele mai multe dintre acestea nu sunt grave. Societatea Română de Alergologie şi Imunologie Clinică atrage, de asemenea, atenția că orice vaccin vine cu riscul unor posibile reacții alergice. Frecvenţa apariţiei lor este specificată în prospectul fiecărui produs şi derivă din datele obţinute în urma studiilor clinice. Pentru vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, studiile de fază 3 care au inclus 44.000 de participanţi au arătat că riscul de a dezvolta reacţii alergice este de 0,63% în lotul persoanelor vaccinate versus 0,50% în lotul celor care au primit placebo.
În prezent, acest vaccin se află în curs de evaluare în vederea autorizării de către Agenția Europeană a Medicamentelor.
Astfel, vaccinul va fi utilizat în Uniunea Europeană doar după o atentă evaluare științifică care atestă faptul că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute în normele existente.
Mai mult, orice produs autorizat este monitorizat permanent pentru a identifica orice efect advers observat și pentru a reacționa rapid în cazul apariției unor astfel de efecte neașteptate. Vaccinurile împotriva COVID-19 se află sub supravegherea unui număr foarte mare de autorități de reglementare, iar întregul proces este creat pentru a nu exista nicio posibilitate ca eventualele pericole să nu fie descoperite la timp.
sursa: vaccinare-covid.gov.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
O consilieră locală din Alba, care lucrează la Comisia Europeană și-a câștigat dreptul de a participa online la ședintele de CL
O consilieră locală dintr-o comună din Alba, dar care lucrează la Comisia Europeană la Bruxelles și-a câștigat în instanță dreptul de participa, în mod online, la ședintele de Consiliu Local.
Este vorba despre consiliera locală Bunescu Luisa Maria care a câștigat la alegerile din 2024 un post de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei cenade, din poziția de independent.
Acesta este de loc din comuna…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tăieri de salarii la ANRE: Angajații nemulțumiți că li s-a redus leafa cu 30% au pierdut în instanță. Decizia poate fi atacată
Procesul în care Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) este chemată în judecată de 102 angajați pentru reducerea drepturilor salariale, în contencios administrativ, a avut joi un prim termen de judecată.
Curtea de Apel București a respins acțiunea angajaților împotriva reducerii salariilor cu 30%
Judecătorii Curții de Apel București au respins, în primă instanță, acțiunea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie – 1 februarie: mai frig, câteva ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 30 ianuarie – 1 februarie. Temperaturile scad ușor vineri și sâmbătă în județul Alba și sunt anunțate câteva ploi și ninsori slabe. Cel mai frig va fi în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Atunci sunt anunțate minime de -3…-5 grade la altitudini mici și -6…7 grade la munte.
Vineri și sâmbătă, în mai multe zone din județ vor fi ploi, ploi înghețate, burniță sau ninsori.
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Guvernul are nevoie de o sumă uriașă în acest an, pentru acoperirea deficitului bugetar. De unde vrea să ia banii
Guvernul estimează că are nevoie în acest an de aproximativ 275 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar, preconizat a depăşi şase procente din PIB, dar şi pentru refinanţarea datoriei publice scadente în acest an, de 3,25 de miliarde de euro.
Executivul urmăreşte, astfel, contractarea unor împrumuturi de aproximativ 170 de miliarde lei de pe piaţa internă, emiterea de euroobligaţiuni în valoare de 10…
Citește mai mult pe Alba24.ro
