Cluj
Compania IULIUS asigură spații pentru campania de vaccinare în proiectele din rețeaua sa națională
Compania IULIUS continuă să susțină sectorul medical în criza cauzată de pandemie, implicându-se în campania de vaccinare prin punerea la dispoziția autorităților, cu titlu gratuit, a unor spații din cadrul proiectelor pe care le operează în Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Suceava.
Încă de la debutul pandemiei în România, compania IULIUS s-a implicat în susținerea sistemului medical și continuă demersurile cu acest scop și în campania națională de vaccinare. Astfel, la nivel de grup, IULIUS a identificat și a pus la dispoziția autorităților spații în cadrul proiectelor sale din rețeaua națională pretabile pentru realizarea vaccinării, cu scopul de a contribui la operativitatea acestui proces.
Spațiile asigurate gratuit în Iulius Mall Cluj, Iulius Mall Iași, Iulius Mall Suceava și în ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara respectă cerințele prevăzute de autoritățile centrale în acest sens, inclusiv asigurarea fluxului unidirecțional intrare și ieșire al persoanelor care se vaccinează. În cazul Iulius Mall Cluj, spațiul propus se află la etaj, în zona World Class. Organizarea activității centrelor de vaccinare va fi gestionată de instituțiile abilitate.
Parte a comunității
Citește mai mult pe Cluj24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…
Citește mai mult pe Cluj24
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…
Citește mai mult pe Cluj24
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar…
Citește mai mult pe Cluj24
