Agricultura românească nu pare să-și fi revenit din șocul colectivizării, întins pe două generații. Și nu e vorbă, pământu-i același, apa tot la vale curge, dar toată suferința provocată de comunism pare să nu se fi vindecat.

„Fiecare pentru el” sau „pe drumul lui” par să fi devenit piedica principală în calea evoluției normale. Evident că tabloul e completat de „N” probleme, de la recesiune, la inflație și până la piețe ce ne concurează mai mult sau mai puțin loial, dar ideea de bază rămâne. Până nu ne urnim să ne unim, șansele rămîn și ele la pămînt, precum culturile neperformante. 

E momentul să pricepem că „rugăciunile de ploaie” pot deveni păcatul unei țări care s-a transformat în cel mai mare exportator de forță de muncă în agricultură și importator de orice produs. Iar lucrurile nu stau mai bine nici în restul Europei, chiar dacă vorbim de un avans considerabil al vestului.

Ultimele cercetări, prezentate de comisarul european pe probleme de agricultură și dezvoltare rurală, arată clar nivelul crizei cu care ne confruntăm și efectele pe care le vom resimți. 83% din totalul fermierilor europeni se confruntă cu creșteri ale costului de producție, în timp ce doar 12% dintre aceștia au reușit să-și crească prețul de vânzare.

În rest, sunt la mila vicleniei și speculei impuse de criză și de cei care profită de ea.

Cred că lucrurile trebuie mutate mult dincolo de expresia ce scuză tot – „crize succesive”. Pentru că în spatele acestor cuvinte sunt 137 de milioane de europeni care trăiesc la țară, direct legați de munca în ferme sau agricultură. Slujitori ai pământului cu o singură sursă de venit.

Oameni care și-au văzut, nu de puține ori, toată truda în zadar. Ba din cauza naturii, ba din cauza războaielor recente, ba din lipsa de interes din partea celor care ar fi putut să-i ajute.

Decontată global, situația din acest moment arată decalaje de finanțare la nivelul Uniunii de peste 60 de miliarde de euro.

Mai clar, ăștia sunt bani care lipsesc pentru a aduce agricultura și fermierii europeni la un nivel comun, care să ne poată susține nevoile. Țineți cont că, în 2017, ne-am fi descurcat cu jumătate din banii aceștia. Iar menghina neputinței îi strânge cel mai tare pe micii fermieri, cam 58% dintre ei nu au acces la finanțări pe termen lung, prin urmare nu știu ce vor face mâine.

E foarte clar că toate provocările nu pot fi depășite decât prin efortul comun al statelor și entităților financiare private.

Iar în cazul României, situația e mai complexă. Pentru că trebuie să ne punem la punct și să-i ajungem pe mulți din urmă. Vreau să fie bine înțeles faptul că agricultura României nu poate exista fără fermieri iar aceștia nu pot fi ajutați numai cu declarații spumoase și vizite de lucru de tristă amintire.

Lacrimile din plânsul de milă nu sunt cel mai bun fertilizator! Ne trebuie bani! Toți banii pe care îi putem lua din Europa.

Guvern, asociații de fermieri, agenții finanțatoare trebuie să diversificăm sursele de finanțare, să creștem subvențiile la culturi și în zootehnia competitivă, să marcăm o evoluție în tehnologia aplicată.

Noul cadru al Politicii Agricole Comune va susține cu 8,5 miliarde de euro peste 350 000 de noi fermieri. Iar pilonul de dezvoltare rurală va susține investiții în peste 400 000 de ferme. Un total de 32 de instrumente financiare vor fi în operare, din 2025.

Pentru a-i ajuta pe agricultori să facă față schimbărilor climatice, pentru o diversitate mai mare de culturi și introducerea de tehnologie.

Peste toate acestea, putem să intervenim și noi, ca țară, cu măsuri de finanțare având dobânzi preferențiale, termene de rambursare generoase sau cu garanții mai puține.

E momentul să ne-opintim, precum străbunicii noștri, și să facem din România grânarul a cel puțin două continente, nu doar al Europei.

Mircea Hava – europarlamentar PNL
Membru al EPP