Alba
Comunicat deputatul Radu Tuhuț: Ministerul Educației trebuie să sprijine mai mult învățământul profesional și tehnic din Alba
„În urmă cu o lună am solicitat ministrului Educației să-mi spună exact care sunt clasele din județul Alba propuse spre desființare în anul școlar 2021 – 2022 (de la ce instituții de învățământ provin, filieră, profil și specializare), dar și care au fost raționamentele care au stat la baza acestor decizii. De asemenea, în aceeași interpelare, am cerut salvarea învățământului profesional și tehnic.
Am primit, în schimb, un răspuns în doi peri, ambiguu, în care nu s-a menționat vreun liceu sau vreo clasă, dar nici nu a fost negată informația. Aceasta este transparența despre care vorbesc partidele politice de dreapta? Consider că părinții au dreptul să știe care sunt clasele care se vor desființa, iar lista completă trebuie publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Nemulțumirile elevilor și părinților din județul Alba, referitoare la desființarea unor clase, au fost legitime, deoarece aceste propuneri au fost făcute fără consultarea lor, a corpului profesoral și a comunității locale. Consider, de asemenea, că Inspectoratul Școlar Județean Alba ar trebui să colaboreze și comunice mai mult cu reprezentanții elevilor și părințiilor, dar și cu reprezentanții primăriilor, în…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Reguli simplificate pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare. Guvernul a suspendat aplicarea unor sancțiuni
Guvernul a aprobat, prin ordonanță, modificări privind simplificarea și debirocratizarea înregistrării fiscale a sediilor secundare cu cel puțin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor.
De asemenea, se suspendă aplicarea unor sancțiuni privind nerespectarea termenului de înregistrare a sediilor secundare.
Potrivit Guvernului, a fost modificată Legea nr. 207/2015 privind Codul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
SPAP Sebeș: Sens giratoriu pe strada Augustin Bena, la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu. Lucrările vor începe în curând
Un nou sens giratoriu urmează să fie amenajat la Sebeș, la intersecția dintre străzile Augustin Bena și Mihail Kogălniceanu.
Deoarece în prezent intersecția dintre DN1 (strada Mihail Kogălniceanu) și DN7 (strada Augustin Bena) are capacitatea de circulație depășită, realizându-se foarte frecvent blocaje de circulație precum și degradări ale îmbrăcămintei rutiere asfaltice care prezintă denivelări și făgașe…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat lansare proiect: ”Creșterea competitivității societății NEW VIOMED SRL prin achiziții de echipamente tehnologice”
Alba
Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial
Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.
Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate…
Citește mai mult pe Alba24.ro


