Connect with us

Alba

Comunicat Marius Hațegan, secretar general PNL Alba: la Blaj vor fi prezentate cele două moțiuni candidate la Congresul PNL

Published

on



La nivelul filialei Alba a Partidului Național Liberal a fost convocat Colegiul Director Județean, pentru prezentarea celor două moțiuni cu care candidează Ludovic Orban şi Florin Cîţu la Congresul din data de 25 septembrie.

”Sâmbătă, 4 septembrie 2021, cu începere de la ora 11.00, la Palatul Cultural din Municipiul Blaj va avea loc prezentarea moțiunii „PNL – Forța Dreptei” a domnului Ludovic Orban, iar duminică, 5 septembrie 2021, cu începere de la ora 18.00, va avea loc prezentarea moțiunii „România Liberală” a domnului Florin Cîțu, la aceeași locație.

Ulterior, în data de 10 septembrie 2021, cu începere de la ora 17.00, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Municipiul Sebeș se va întruni forul județean de decizie, în conformitate cu prevederile Statutului PNL, pentru a se pronunța, prin vot secret, pentru susținerea uneia sau a ambelor moțiuni.

În conformitate cu Regulamentul privind organizarea, desfășurarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene, Colegiul Director Județean este organismul de conducere a activității partidului la nivel județean, în perioada dintre reuniunile CCJ. CDJ este format din membrii Biroului Politic Județean, președinții organizațiilor locale de pe…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

D 406 – fișierul standard de control fiscal. Clarificări ANAF despre depunerea declarației. Categoriile de contribuabili exceptate

Published

on

ANAF face precizări privind obligația de depunere a declarației D 406 – fișier standard de control fiscal.

Care sunt categoriile de contribuabili exceptate

Sunt exceptate de la depunerea declarației D-406 SAF-T:

  • unităţile de cult, asociaţiile de proprietari și persoanele juridice fără scop patrimonial
  • persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele fizice care…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO PERCHEZIȚII la Zlatna: Cinci tineri au dat mai multe spargeri la o firmă din oraș. Prejudiciu de aproape 200.000 de lei

Published

on

Polițiștii din Alba au efectuat, miercuri, 15 ianuarie 2025, cinci percheziții domiciliare, în orașul Zlatna, în cadrul unui dosar penal care vizează fapte de furt calificat.

Potrivit IPJ Alba, din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie 2024, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, toți din orașul Zlatna, ar fi pătruns, în mod repetat, prin forțarea sistemelor de închidere a porților…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Metoda prin care o femeie din Alba a rămas fără cont de Facebook. Care a fost greșeala de care au profitat hackerii

Published

on

Furturile de identitate pe internet sunt printre cele mai des întânite escrocherii virtuale făcute de hackeri. Aceștia folosesc diferite metode pentru a putea obține accesul la un cont de social media. 

De cele mai multe ori o acțiune pe care utilizatorii platformelor social media, Facebook sau Instagram, nu o consideră periculoasă este modul în care hackerii ajung să controleze contul.

Un astfel de caz este detaliat de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Vacanța de schi în 2025. În ce perioadă vor avea liber elevii o săptămână, în funcție de judeţ

Published

on

Vacanța de schi în 2025. După vacanța de iarnă, elevii și profesorii au început cursurile celui de-al treilea modul de învățare. Potrivit programei școlare, următoarea vacanța de schi sau vacanța mobilă, cu o durată de o săptămână. Intervalul acesteia variază în funcție de județ. Mai exact, fiecare inspectorat școlar din țară a decis când va fi organizată vacanța de schi, în perioada 10 februarie – 28…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading