Alba
Comunicat Mircea Hava: Există specialiști, avem profesioniști, oameni ai faptelor!
Avem nevoie de un corp profesional al experților în fonduri europene
Am aflat că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene se pregătește să scoată la concurs peste 20 de posturi de conducere și execuție. Pentru o clipă, am crezut că este o știre mai veche, încă din prima lună de mandat a domnului Ghinea și nu una de dată foarte recentă. Dacă nu, chiar dinaintea mandatului domnului Ghinea problema fiind una cronică.
Constat cu îngrijorare că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene din România scoate, abia acum, la un concurs care va avea loc în data de 9 septembrie, 21 de posturi de conducere și execuție, vitale în tot ceea ce înseamnă rezolvarea ecuației organigramei majore, care presupune atragerea banilor europeni. Ne referim la absolut tot ce cuprinde acest aspect, de la cei care se vor ocupa de PNRR, la cei care gestionează actualele și viitoarele programe operaționale. E un demers care ar fi trebuit finalizat mult mai devreme, fiindcă în atare condiții simulăm un alfabet care, în loc să înceapă cu litera A, începe cu Z. Fix invers decât logica lucrurilor.
Miza este una uriașă pentru România iar astfel de decizii întârziate ar putea să ne coste foarte mult, cu atât mai mult cu cât,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.
Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.
Reamintim că anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro






