Alba
Comunicat Mircea Hava: Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia își vând produsele agricole cu prețuri mai mici cu 40%
Există răul războiului, si e evident că există, dar cum poți să-i combați efectele, să-ti oferi ajutorul, fără a acutiza propriile neajunsuri? Cei care au pornit războiul din Ucraina știu că europenii sunt dați peste cap de acest paradox al facerii de bine. Pentru că, dacă ajuți, ajungi să-i încurci pe ai tai. Arhitectura întrajutorării, a binelui, își arată limitele și e confruntată cu zâzania, cu tensiunea pe care le dau intenția de a compensa râul din Ucraina. Cât? În ce măsura? Până la ce nivel? Din ce? Adică, agricultorii si fermierii Europei au făcut, până acum, ce li s-a spus, ce li s-a cerut, iar acum se confruntă cu fisuri, cu riscuri si probleme, ca urmare a unor decizii ce-i nedreptățesc.
Mâna de ajutor întinsă către Ucraina riscă să devină o “armă” letală, din punct de vedere economic, pentru statele Uniunii Europene. Personal, pot înțelege facerea de bine, cu condiția ca acest lucru să nu pună, inclusiv România, pe un eșafodaj al declinului și inechității.
Săptămâna asta, Comisia Europeană s-a grăbit să comunice soluții la una dintre crizele momentului prin frânarea unor importuri din Ucraina și stabilirea unor limite de preț la trei produse ce corespund unor volume mari de import: carne de pasăre, ouă şi zahăr.
Însă, în opinia sindicatelor si fermierilor, inclusiv din România, nu s-a stat atent pe anexele soluțiilor date, iar urmarea importurilor la prețuri de dumping, din Ucraina, este o mare îngrijorare pentru producătorii din aceste sectoare alimentare.
În plus, se consideră că nu s-a rezolvat nimic în privința limitării importurilor de cereale și miere. Cifrele din piață arată faptul că agricultorii din Polonia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia își vând produsele agricole cu prețuri mai mici cu 40%, dacă mai apucă și au cui.
Comisia trebuie să înțeleagă și să admită faptul că sprijinul oferit ucrainenilor în legătură cu subiectul cerealelor trebuie, obligatoriu, dublat, de o plasă de siguranță pentru națiunile din UE. Solicitările fermierilor, transformate inclusiv în proteste de stradă, sunt absolut justificate și, socotesc eu, orice soluție trebuie creionată în concordanță cu ceea ce aceștia reclamă.
A nesocoti oful celor care, la propriu, hrănesc Europa, e cea mai mare greșeală a momentului prezent și primul pas către nesiguranța de mâine.
Problema exporturilor de cereale din Ucraina va trebui, așadar, tratată fără nici un strop de subiectivism. Ci, cu fermitate și cap pe umeri.
Revenind la România, nu mă feresc să reafirm faptul că țara noastră trebuie să rămână strict un teritoriu de tranzit pentru marfa din Ucraina. Nicidecum, un magazin de desfacere, cu program flexibil făcut după ureche. Iar statul, dacă e corect și nu corupt, poate să garanteze, prin toate instituțiile sale, că tot ceea ce trece nu rămâne.
Și, în mod cert, e clipa prielnică pentru ca Uniunea Europeană să ofere țării noastre sprijin financiar pentru o „autostradă de TRANZIT” a cerealelor din Ucraina. Subiect asupra căruia voi reveni.
Mircea Hava europarlamentar PNL
Membru EPP
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
”Am fost din nou validat cu circa 36000 de voturi ca și deputat PNL de Alba și mulțumesc pentru fiecare vot, colegilor liberali, primarilor, consilierilor, voluntarilor și oamenilor de dreapta.
Cu sprijinul lor, PNL Alba rămâne ca de fiecare dată în fruntea organizațiilor PNL din România, pe locul 3, după Bihor și Giurgiu. Mă reîntorc la treabă în Parlament, într-un mandat în care îmi propun să aloc mai mult timp județului Alba, pe care îmi doresc din tot sufletul să îl mențin pe calea dezvoltării.
Deși ultimele alegeri mi-au arătat ca nu e cel mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă construcție la Spitalul Blaj: Clădire nouă, cu patru etaje pentru mai multe secții. Primarul Rotar a făcut anunțul
La Spitalul din Blaj ar urma să se construiască o nouă clădire, în care ar urma să își desfășoare activitatea mai multe secții ale unității medicale. Este vorba despre o construcție nouă, cu patru etaje. Anunțul pentru noul proiect derulat de Primăria Blaj a fost făcut de primarul orașului, Valentin Rotar.
În curtea Spitalului Municipal Blaj, lângă Ambulatoriu, vom construi o nouă clădire, cu 4 etaje, parter și demisol, în suprafață de 4800 metri pătrați.
Secțiile care își vor desfășura activitatea în această clădire sunt: Cardiologie,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un tânăr din Alba a băut 13 beri, a furat o mașină, apoi s-a răsturnat pe malul râului. A repetat fapta și s-a accidentat grav
La doar 19 ani s-a ales cu o condamnare în instanță pentru mai multe capete de acuzare. Furt de mașini, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis. Pentru aceste faptea ajuns în tânăr din Alba, în fața instanței. Asta după ce a fost externat din spital, unde a ajuns în urma unui grav accident rutier.
Toate faptele s-au petrecut la Zlatna și sunt descrise de magistrați, în motivarea Judecătoriei Alba Iulia. Tânărul a fost condamnat în data de 3 decembrie 2024, pentru multiple capete de acuzare.
A băut 13 beri, a furat o mașină și a ajuns…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
TikTok a eliminat trei campanii de influență în timpul alegerilor prezidențiale din România. Cine erau candidații vizați
Reprezentanții TikTok s-au prezentat marți în fața parlamentarilor europeni, pentru a răspunde acuzațiilor conform cărora rețeaua nu a gestionat corespunzător conținutul politic legat de alegerile prezidențiale aflate în desfășurare în România.
Primul tur, desfășurat pe 24 noiembrie, a dus la o victorie surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu, cu o prezență puternică pe TikTok.
Reprezentanții TikTok au transmis că au desființat recent mai multe rețele de conturi care au încercat să interfereze în alegerile din România. Unele dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro