Alba
Comunicat Mircea Hava: Un mediu mai curat înseamnă resurse mai multe la nivelul Uniunii Europene
Mircea Hava: Un mediu mai curat înseamnă resurse mai multe la nivelul Uniunii Europene
”Toate pachetele de măsuri luate la nivelul Uniunii Europene, de la începutul pandemiei și continuând cu cele menite să sprijine și să redreseze economiile statelor membre după această perioadă, trebuie acoperite de undeva. În mod normal, să dai și să susții e urmat de a pune la loc de unde iei.
Bugetul UE nu este un sac fără fund, tocmai de aceea modul în care ne asigurăm că atragem și cheltuim banii europeni trebuie să fie o prioritate. Mulți își închipuie și trăiesc cu impresia că fondurile europene sunt un fel de cadou venit de nicăieri, că sunt bani picați din cer. Nimic mai greșit! Banii europeni sunt tot banii noștri, tot bani veniți din economiile și de la cetățenii statelor membre, iar toate aceste sume, care se ridică la 750 de miliarde de euro și care constituie PNRR-urile pentru fiecare țară, trebuie acoperite de undeva.
Necesitatea diversificării surselor de venit la nivel de Uniune
Tocmai de aceea, încă de la începutul pandemiei și de la primele discuții pornite pe tema pachetelor de măsuri menite a sprijini statele membre, grupul EPP a avut o poziție clară privind necesitatea creșterii și…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Guvernul va aproba astăzi data alegerilor prezidențiale 2025. Ce se mai află pe ordinea de zi a ședinței
Guvernul României are pe ordinea de zi a şedinţei de joi hotărârile privind organizarea primului tur al alegerilor prezidenţiale şi a alegerilor locale parţiale şi o analiză referitoare la proiectul de OUG privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea scrutinului.
Actul normativ stabileşte ca scrutinul pentru alegerea președintelui României să aibă loc pe 4 mai.
Când începe perioada…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Treceri de pietoni semaforizate și sistem de cântărire a vehiculelor în mișcare, la Zlatna. Care este valoarea investiției
Treceri de pietoni semaforizate și sistem de cântărire a vehiculelor în mișcare, la Zlatna. Administrația locală din orașul Zlatna va implementa un sistem integrat de management urban, ce vizează, printre altele, creșterea siguranței auto și pietonale și fluidizarea traficului pe arterele principale.
Primăria Zlatna a lansat pe 14 ianuarie, în platforma SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Câți aditivi alimentari poate conține o ciorbă de legume de la restaurant. Un studiu recent, realizat de Asociația Națională de Protecția Consumatorilor – InfoCons, arată că o astfel de ciorbă poate conține până la 9 aditivi alimentari.
Studiul a fost realizat pe baza informațiilor din meniurile fizice ale restaurantelor incluse în cercetare, precum și de pe site-urile acestora, de unde consumatorii pot comanda…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Produse tradiționale din Alba, promovate de Ministerul Agriculturii la ”Săptămâna verde” din Berlin. Care este oferta prezentată
Produse tradiționale din Alba sunt promovate la expoziția ”Săptămâna verde” 2025 de la Berlin. Ministerul Agriculturii participă la eveniment cu un stand de informare, la care sunt oferite spre degustare mostre din produse românești.
Din județul Alba, sunt promovate brânzeturile de Colțești, iaurtul de oaie din Câlnic, vinarsul și vinuri Jidvei și siropurile de Șugag. De asemenea, sunt prezentate produse din carne…
Citește mai mult pe Alba24.ro