Connect with us

Alba

Comunicat Radu Tuhuț: Am depus peste 60 de amendamente pentru sprijinirea investițiilor din județul Alba din bugetul de stat

Published

on



Radu Tuhuț, deputat PSD de Alba, transmite că a depus peste 60 de amendamente la proiectul Legii bugetului de stat pe 2021, ce presupun alocări de fonduri pentru investiții în județ.

”Am depus peste 60 de amendamente asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021, pentru realizarea unor investiții prioritare în județul Alba, în domenii precum infrastructură rutieră, educație, sănătate, alimentare cu apă, eficiență energetică, iluminat public, îngrijirea  persoanelor vârstnice, sport, turism și cultură.

Așa cum am promis în campania electorală îmi doresc să fiu un partener al tuturor primarilor din județul Alba, indiferent de culoarea politică, în folosul tuturor cetățenilor. Primarii sunt cei care cunosc cel mai bine prioritățile și necesitățile investiționale, iar astfel le-am solicitat să îmi transmită proiectele pe care doresc să le implementeze în comunitățile lor și care necesită finanțare sau cofinanțare de la bugetul de stat.

În funcție de răspunsurile primite, dar și în urma discuțiilor cu primarii din ultima perioadă, am depus amendamente la proiectul bugetului național de stat pentru anul 2021, care sper să fie acceptate și finanțate în proporție cât mai mare.

Cu această ocazie,…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Tânără din Alba, rănită într-un accident produs în Sibiu. Mașina în care se afla a fost lovită din spate de un alt autoturism

Published

on

O tânără în vârstă de 24 de ani din județul Alba a fost rănită într-un accident produs marți dimineața, la ieșirea din municipiul Sibiu spre Cristian. 

Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație, produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Incendiu la Blaj. Focul a cuprins acoperișul unei locuințe din municipiu

Published

on

Un incendiu a izbucnit marți dimineața în municipiul Blaj. Focul a cuprins acoperișul unei locuințe aflată pe strada Plopilor.

Potrivit ISU Alba, Stația de pompieri Blaj a intervenit pentru stingerea unui incendiu în municipiul Blaj, strada Plopilor.

Incendiul a cuprins acoperișul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 25 mp.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați

Published

on

Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați. Decizia a fost anunțată de președintele Senatului, Mircea Abrudean.

Potrivit acestuia, este o decizie a conducerii Camerei superioare ca ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor. Cei care nu vor participa vor fi considerați absenți și vor fi sancționați conform regulamentului.

”Este o…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Doi pietoni accidentați de un șofer de TIR din Alba, la Câmpia Turzii. Au fost solicitate echipaje medicale de urgență

Published

on

Doi pietoni accidentați de un șofer din Alba, la Câmpia Turzii: Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că accidentul s-a produs în data de 2 februarie 2026, în jurul orei 12.10, pe strada Luminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Alba, la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading