Connect with us

Alba

Comunicat Sorin Bumb: România are o șansă istorică de relansare economică prin intermediul fondurilor europene

Published

on



”Mecanismul European de Redresare și Reziliență reprezintă o șansă istorică pentru România și pentru dezvoltarea comunităților locale. Grație negocierilor de succes realizate la Bruxelles de miniștrii PNL, susținute de europarlamentarii PNL, grație credibilității și influenței la nivel internațional a președintelui Iohannis, România va avea la dispoziție, până în 2027, circa 80 de miliarde de Euro pentru investiții în dezvoltare și modernizare. Se vor putea face astfel atât  investiții directe, cât și o serie de reforme care vor sprijini relansarea economică a României.

Cu 29,2 miliarde de euro alocați prin PNRR și alți circa 50 de miliarde de euro alocați prin fonduri europene clasice, România are acum o oportunitate istorică, o șansă pe care nu a mai avut-o niciodată, de a se moderniza și de a crește, consolidându-și economia și integrându-se în circuitele economice internaționale moderne.

Din păcate, PSD e ocupat doar să pună bețe în roate acestui demers. Miza PSD este să dovedească că este partid de opoziție și ăsta e singurul argument pe care îl strigă atunci când critică planurile de relansare economică a țării.

Negândindu-se, probabil, niciodată cât de mic a ajuns să fie, PSD, aruncă…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Filtre rutiere pe drumurile din Alba. Șoferii sunt testați de polițiști, pentru alcool sau droguri la volan

Published

on

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba desfășoară acțiuni intensificate pentru prevenirea şi combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au loc în cadrul operațiunii europene coordonate „ROADPOL – Alcohol & Drugs”, parte a Programului Operațiunilor al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Prin aceste acțiuni se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Accident rutier în cartierul Micești din Alba Iulia, surprins pe o cameră video. Impact între două mașini

Published

on

Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 13:00, pe strada Zlatnei din cartierul albaiulian Micești, în zona intersecției cu strada Pădurii. Două autoturisme au fost implicate într-o tamponare.

Evenimentul rutier a fost surprins pe o cameră video de bord de către un participant la trafic.

Pe imaginile video se poate observa cum un autoturism marca BMW a lovit din spate un autoturism marca Volkswagen, care se afla…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor, Dragoș Militaru. Cine este acesta și ce legătură a avut cu clubul în trecut

Published

on

CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor Dragoș Militaru. Clubul a publicat câteva imagini, în care acesta apare alături de directorul CSM Unirea Alba Iulia, Radu Urcan, și directorul sportiv, Dan Iordăchescu. Contractul este valabil până în 2027.

Dragoș Militaru preia echipa din mers, după despărțirea de Alexandru Pelici. Plecarea lui Pelici ridică semne  de întrebare, în condițiile în care reprezentanții…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ludovic Orban: ”Forța Dreptei ar putea fuziona cu PNL. Am avut o discuție cu Ilie Bolojan”

Published

on

Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că în 2026 formațiunea ar putea fuziona cu PNL: Am avut o discuție cu Ilie Bolojan.

Întrebat, la RFI, dacă se va întoarce în PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Ca să mă întorc eu în partid, e nevoie de un proces de fuziune, de comasare prin absorbție, prin care PNL să absoarbă Forța Dreptei.

La ora actuală, am avut o discuție cu președintele…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading