Alba
Concurs MAI: Peste 8000 de candidați au dat proba scrisă pentru a deveni ofițeri de poliție. Câte locuri sunt
Peste 8.000 de candidați, subofițeri și agenți de poliție, au susținut proba scrisă pentru ocuparea a 1.317 posturi de ofițer/ofițer de poliție în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Selecția s-a organizat pentru trecerea în corpul ofițerilor/ ofițerilor de poliție a maiștrilor militari/ subofițerilor/ agenților de poliție, a anunțat MAI, potrivit dcnews.ro.
Având în vedere numărul mare de posturi scoase la concurs pentru trecerea agenților/subofițerilor în corpul ofițerilor, respectiv 2.086, s-a luat decizia susținerii probelor de concurs etapizat, începând cu 8 ianuarie, precizează MAI într-un comunicat de presă.
Dintre structurile Ministerului Afacerilor Interne cărora le-a fost aprobată demararea procedurilor de concurs, un număr semnificativ de posturi pentru care s-a organizat concursuri a fost din cadrul Poliției Române (1.210), Jandarmeriei Române (220), Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (304), Poliției de Frontieră (147).
O pondere importantă a acestor posturi au avut-o cele din cadrul structurilor operative.
În situația posturilor din aceeași specialitate…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Intervenție de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, în Alba. Circulația se desfășoară în condiții de iarnă
În contextul informării meteorologice, Secția Drumuri Naționale Alba acționează luni dimineața pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între km 79 și km 101, pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil și împrăștierea materialului antiderapant, cu un utilaj.
Potrivit reprezentanților Prefecturii Alba, circulația se desfășoară în condiții de iarnă.
„Recomandăm participanților la trafic să circule cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Zeci de firme din județ, verificate de ITM Alba. Ore suplimentare neplătite și concedii legale neacordate, printre nereguli
Inspectorii ITM din Alba au aplicat 42 de sancțiuni în urma controalelor la zeci de firme din județ. Printre deficiențe se numără și munca în zilele libere, fără bani în plus.
Astfel, în perioada 2-6 februarie 2026, inspectorii de muncă au verificat 60 de angajatori din Alba, cu un total de 889 de angajați.
În urma controalelor în domeniul relațiilor de muncă, au fost identificate 111 deficiențe și au fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Furnizarea apei potabile, întreruptă temporar pe o porțiune a străzii Calea Moților din Alba Iulia. Precizările Apa CTTA
Apa CTTA – Sucursala Alba Iulia a anunțat luni dimineața întreruperea furnizării apei potabile pe strada Calea Moților din municipiul Alba Iulia din cauza unei avarii la sistemul de alimentare.
Este vorba despre tronsonul cuprins între strada Detunata și strada Alessandria, iar reluarea furnizării cu apă este estimată pentru ora 16:00.
La reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrilor turbiditate….
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Cât plătește anual statul pe concedii invetate
Noile măsuri privind plata concediilor medicale, explicate de ministrul Sănătății. Alexandru Rogobete a oferit explicații privind decizia controversată de a elimina plata primei zile de concediu medical, de la 1 februarie. Potrivit ministrului, măsura a fost necesară pentru a limita abuzurile din sistem.
Alexandru Rogobete a precizat că, potrivit analizelor realizate la nivelul Ministerului Sănătății, există „câteva…
Citește mai mult pe Alba24.ro
