Connect with us

Alba

Consilierul Paul Florea a solicitat Primăriei Alba Iulia locuri gratuite de parcare pentru profesori și investiții la școli

Published

on



Consilierul local independent din Alba Iulia, Paul Victor Florea, i-a cerut primarului Gabriel Pleșa alocarea unui număr de locuri de parcare gratuite pentru fiecare unitate de învățământ din oraș, astfel încât ”profesorii să aibă o mobilitate crescută atunci când vin la școală și să nu întârzie la ore din cauză că nu găsesc loc de parcare”, în contextul în care parcările din municipiu sunt, din 18 ianuarie, taxabile. 

De asemenea, acesta a semnalat o serie de probleme la unitățile de învățământ în care este membru în consiliile de administrație.

”Astăzi am transmis primarului Gabriel Pleșa, domnilor viceprimari și colegilor consilieri câte o informare privind problemele cu care se confruntă cele 3 unități de învățământ în care sunt membru al Consiliului de Administrație.

Colegiul Economic „DPM” are nevoie de schimbarea gresiei din clădirea monument cultural „Căminul Ucenicilor”. În prezent, este foarte degradată, pardoseala are denivelări și reprezintă un adevărat risc de accidentare pentru profesori și elevi.

Grădinița cu program prelungit nr. 11 are nevoie de repararea acoperișului, de un nou sistem de drenaj al apei pluviale, de un nou sistem de iluminat și de marcarea perimetrului grădiniței pentru siguranța celor mici.

De asemenea, e nevoie și de o extindere a…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea până în prima săptămână din martie: zile mai calde, urmate de altele mai reci. Prognoza ANM actualizată pe 4 săptămâni

Published

on

Vremea până în prima săptămână din martie: meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale, pentru următoarele patru săptămâni. Vor fi însă și zile mai reci și nopți cu minime sub zero grade.

Vor fi câteva perioade cu ploi, dar și cu ninsori, până în 22 februarie.

Temperaturile maxime vor urca săptămâna aceasta la 10-13 grade, iar în vest vor ajunge la 15 grade. În a doua jumătate a acestei…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Apel pentru donare de sânge la Alba Iulia. Este nevoie urgentă de sânge grupele A pozitiv și 0 negativ

Published

on

Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a lansat marți, 10 februarie, un apel urgent către cetățenii cu grupa A pozitiv și 0 negativ care pot dona sânge.

Rugăm donatorii cu grupele A pozitiv și 0 negativ să vină la noi în centru, pentru a dona sânge. La aceste grupe cererea este mare; sunt cazuri grave, care au nevoie în continuare de transfuzie de sânge.

De asemenea, sunt urgențele, situații neprevăzute pentru care…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Angajări la stat: posturi vacante la instituții publice din județul Alba în luna februarie 2026. Condiții, calendar concursuri

Published

on

Angajări la stat în Alba: în  luna februarie 2026 sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante în instituții publice din județ.

Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Acestea se referă la studii, vechimea de muncă și alte cerințe.

Lista posturilor vacante

Angajări la stat. Alba Iulia

Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 Alba…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Întrerupere programată a furnizării de gaz pe mai multe străzi din Ciumbrud. Recomandări pentru locuitori

Published

on

Compania Delgaz Grid anunță că serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 11 februarie 2026, între orele 09:00 și 13:00, pe mai multe străzi din localitatea Ciumbrud, județul Alba. 

Măsura este necesară pentru realizarea lucrărilor de cuplare a noilor conducte la sistemul de distribuție.

Astfel, compania va întrerupe temporar alimentarea cu gaze naturale pe următoarele străzi:

  • Vasile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading