Connect with us

Alba

Consumatorii vor putea schimba furnizorii de gaze și electricitate în maxim 24 de ore. Aplicație dezvoltată de ANRE

Published

on



Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la începutul anului viitor.

Totul cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

„În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului”, a spus acesta, citat de Agerpres.

Directiva europeană prevede ca până în 2026 consumatorii să poată schimba furnizorul în 24 de ore, faţă de 21 de zile, cum este prevăzut acum în legislaţia românească.

„Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie.

Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România.

Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi…

Citește mai mult pe Alba24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Protocol nou pentru tratamentul accidentului vascular cerebral. Va permite tratarea unui număr mai mare de pacienți cu AVC

Published

on

Protocol nou pentru tratamentul accidentului vascular cerebral. Ministerul Sănătății a introdus recent un nou protocol național pentru tratamentul accidentului vascular cerebral (AVC), document bazat pe cele mai recente ghiduri internaționale.

Protocolul pentru tratament intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut reprezintă ansamblul de măsuri, proceduri și direcții cu privire la îngrijirea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Elevii de clasa a VIII-a încep luni, 17 martie, simularea Evaluării Naţionale 2025. Ce trebuie să știe elevii

Published

on

Simularea Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (EN VIII), organizată de Ministerul Educației și Cercetării în anul școlar 2024 – 2025, începe luni, 17 martie, cu  proba de Limba şi literatura română. 

În acest an, rezultatele nu vor mai fi afișate public pe site-ul edu.ro, așa cum s-a întâmplat până acum. Elevii vor primi notele direct de la profesori, în clasă, scrie edupedu.ro.

Potrivit…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Centru cultural cu teatru, amfiteatru și hub cultural, în Alba Iulia. CJ Alba preia un teren din Cetatea Alba Carolina

Published

on

Centru cultural cu teatru, amfiteatru și hub cultural, în Alba Iulia. Consiliul Județean Alba va supune votului consilierilor județeni un proiect de hotărâre care vizează preluarea unui teren din domeniul public al municipiului Alba Iulia, în vederea construirii Centrului Cultural – Bastionul Sfântul Mihail.

Consilierii județeni din Alba vor avea de votat, în ședința din 19 martie, un proiect de hotărâre…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cinci studenți de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au participat la un program intensiv mixt, în Țările de Jos

Published

on

Cinci studenți ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au participat în perioada 10-14 martie la un program intensiv mixt organizat de Windesheim University of Applied Sciences din Zwolle, Țările de Jos.

Potrivit reprezentanților UAB, un grup de patru studenţi la nivel licenţă (AA, ECTS) şi masterat (ADRD, MPV) ai Facultăţii de Ştiinţe Economice şi un student la nivel licenţă (RE) al Facultăţii de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading