Alba
Controale în Alba pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori. Polițiștii au dat amenzi de 11.000 de lei
Polițiștii specializați în combaterea delictelor silvice, împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere, Romsilva, jandarmii și lucrători din cadrul ocoalelor silvice, au efectuat 95 de controale pentru verificarea legalității exploatării materialului lemnos. Au fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și confiscată cantitatea de 11 metri cubi de material lemnos.
În perioada 24-26 februarie 2021, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba, împreună cu silvicultori din cadrul Gărzii Forestiere Alba, specialiști din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba și lucrători din cadrul ocoalelor silvice au efectuat controale în teren pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori și a faptelor ilegale privind exploatarea, circulația, depozitarea și comercializarea materialului lemnos.
Astfel, polițiștii au efectuat 95 de controale în teren, au verificat 53 de mijloace de transport și au constatat 9 infracțiuni.
Au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 lei și au fost confiscați 11 metri cubi de material lemnos.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Doi pietoni accidentați de un șofer de TIR din Alba, la Câmpia Turzii. Au fost solicitate echipaje medicale de urgență
Doi pietoni accidentați de un șofer din Alba, la Câmpia Turzii: Reprezentanții IPJ Cluj au transmis că accidentul s-a produs în data de 2 februarie 2026, în jurul orei 12.10, pe strada Luminoriștilor din municipiul Câmpia Turzii.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Alba, la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ce cadouri a primit Nicușor Dan de când este președinte al României. Lista obiectelor primite de Administrația Prezidențială
Ce cadouri a primit Nicușor Dan de când este la Palatul Cotroceni: Administrația Prezidențială a publicat lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în anul 2025. O cravată, un set de porțelan de ceai, dar și multe tablouri și plachete a primit președintele de la preluarea mandatului.
Administrația Prezidențială a publicat lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Om de afaceri din Alba, care este și consilier local, CONDAMNAT pentru fraudă cu fonduri europene. Decizia nu este definitivă
Un om de afaceri din Alba care ocupă și o funcție publică de consilier local a fost condamnat pentru fraudă, fiind obligat să returneze sume importante încasate ilegal, i-au fost interzise unele drepturi și a fost obligat să muncească în folosul comunității.
Dosarul instrumentat de DNA au vizat faptele care au fost încadrate de procurori și confirmate de instanță ca infracțiuni grave privind fondurile Uniunii Europene,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Carduri educaționale 2026: ce sume sunt încărcate pe tichetele sociale pe suport electronic. Peste 620.000 de beneficiari
Carduri educaționale 2026: Tichetele sociale pe suport electronic, au fost încărcate cu 310,2 milioane de lei pentru anul școlar 2025-2026.
Datele au fost transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la solicitarea Agerpres.
”Măsura de acordare a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, destinată preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
