Connect with us

Cluj

Controverse privind arborarea STEAGULUI Ucrainei la Cluj. Ce spune LEGEA. Amenda e MARE

Published

on



steag 2 e1646405815329.jpg

Steagul Ucrainei, țară care este decimată de război, a fost arborat vineri pe stâlpii din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, alături de steagul Uniunii Europene.

Gestul Primăriei Cluj-Napoca, simbolic, naște însă controverse.

Potrivit Legii, „pe teritoriul României, drapelele altor state pot fi arborate numai împreună cu drapelul național al României și numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivități și reuniuni internaționale, pe clădiri oficiale și în locuri publice stabilite de autoritățile administrației publice locale.

Constitiue contravenție arborarea drapelului sau a fanionului altui stat în alte condiții decât cele prevăzute mai sus.

Citește și: FOTO. Steagul Ucrainei, alături de steagul UE în centrul Clujului. E LEGAL?

Contravenția se sancționează cu amendă de la 2500 de lei la 5ooo de lei”.

Controversele continuă și pe Facebook.

Bogdan Stoica, scriitor și fotograf, crede că e vorba de „propagandă” și că aceasta se poate întoarce împotriva României

„A pus Boc steagurile Ucrainei în Cluj. S-au oprit rușii din bombardamente? Nu. Au refugiații mai mult salam în sandwich-uri? Nu. Ar putea un primar din maghiarime să afișeze și el steagul Ungariei în oraș? Da. Am avea atunci o problemă etnică ca în Donbas? O, daaa”, scrie acesta.

Cluj24.ro a cerut Primăriei Cluj-Napoca un punct de vedere oficial cu privire la legalitatea acestui demers.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Peste 5.000 de elevi din județul Cluj susțin luni simularea județeană a Bacalaureatului. Calendarul probelor

Published

on






Începând de luni, 15 decembrie 2025, un număr de 5.067 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a din județul Cluj vor participa la simularea județeană a Examenului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Previziuni astrologice 15-21 decembrie. Ce rezervă astrele fiecărei zodii

Published

on






Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, astrele ne provoacă să reflectăm asupra realizărilor și să privim cu atenție spre viitor. Săptămâna 15-21…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”

Published

on






Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Creșterea încasărilor ANAF Cluj: Digitalizare, TVA și presiune fiscală. Explicațiile economistului UBB Flavius Rovinaru

Published

on






Încasările bugetare administrate de ANAF Cluj au înregistrat creșteri semnificative în lunile septembrie, octombrie și prima parte a lunii noiembrie 2025, comparativ cu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading