Cluj
COOLJEANUL ZILEI. Sandy Deac: Când știi că ai copil student la medicină, tu îi cumperi sintetizator?
Cluj24 și VIA Cluj TV lansează în week-end emisiunea TV online ”Cooljeanul Zilei”, primul invitat fiind artistul Sandy Deac. Sandy Deac, sau mai bine zis dr. Sandy Deac, pentru că a terminat și medicina, este una dintre figurile importante ale muzicii de la noi. Lider și membru fondator al trupelor Kappa, Desperado, Speak Floyd și mai nou The Sign, compozitor și producător, realizator de reclame și totodată o voce inconfundabilă, Sandy a fost și el, la fel ca atâția și atâția artiști, o „victimă” a situației declanșate de starea de urgență.
„Sincer să fiu, eu nu aș fi renunțat la medicină dar parcă Dumnezeu tot îmi arăta „băi copile, vezi că nu e ăsta drumul tău!”
În primul rând că părinții mei mi-au cumpărat niște instrumente care pentru acea vreme erau și foarte scumpe. Și când tu știi că e copilul tău student la medicină îi cumperi sintetizator, despre ce vorbim? Adică, să ne înțelegem, ceva nu era în regulă. Oricum, eu am acceptat și m-am bucurat foarte mult”, spune Sandy Deac.
Urmăriți întreg interviul realizat de Marius Aciu pe Cluj24.ro și VIA Cluj TV, sâmbătă, 09 aprilie, de la ora 10.05.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
FOTO. Armă de vânătoare transportată ilegal, descoperită de polițiștii din Huedin. Un bărbat s-a ales cu amendă
În seara zilei de 13 decembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au descoperit o armă de vânătoare transportată ilegal într-un autoturism, în urma unui…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
VIDEO FOTO. A cincea seară de proteste la Cluj: Lia, Lia, Lia, te sună pușcăria. 1.000 de manifestanți au pornit în marș
Cluj
„U” Cluj câștigă la limită pe stadionul „Ilie Oană”. Gol superb marcat de „șepcile roșii”, iar Petrolul rămâne fără punct
Universitatea Cluj a încheiat cu o victorie confruntarea de duminică cu Petrolul, disputată pe stadionul „Ilie Oană”, în cadrul etapei a 20-a din Superliga.
…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a…
Citește mai mult pe Cluj24



