Connect with us

Eveniment

Covasna: ''Grădinărit uman'' – prima premieră a anului 2021 la Teatrul ''Andrei Mureşanu'' din Sfântu Gheorghe

Published

on



Teatrul „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe va prezenta joi seară spectacolul „Grădinărit uman” în regia lui Andrei Măjeri, prima premieră din acest an a trupei.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, spectacolul abordează tema singurătăţii omului contemporan care, dincolo de individualitatea sa, rămâne ancorat într-o colectivitate căreia trebuie să îi facă faţă şi în cadrul căreia se va găsi mereu cineva care ” va încerca să îi schimbe natura întocmai cum, prin grădinărit, omul reuşeşte să schimbe natura plantelor”.

„În repetiţiile la „Grădinărit uman”, am explorat, prin lucrul fractalic, teme ca: izolare, cinism, sincronicitate – provocând permanent co-creaţia. Având ca suport acest text despre necomunicare, am îndrăznit să spargem excesul de logică, să potenţăm improvizaţiile, umorul absurd şi paradoxurile. În „Grădinărit uman”, corpul este sustras expunerii permanente, spaţiul personal, de asemenea. Este vorba despre o casă-labirint din containere cargo, un ambalaj care-şi revelă măruntaiele cu zgârcenie. Acest dispozitiv atipic în care sunt captive personajele fantoşă e asociat cu rătăcirea. Metafora centrală, cea a tunderii sociale (asemenea arbuştilor din parcuri) e desprinsă chiar din capcana familiei disfuncţionale. Aici, unde personajele pot fi intuite doar după umbră, se întrevăd drastice schimbări, sub nostalgia unui cosmos mai articulat care priveşte şi nu se mai poate privi”, a declarat regizorul Andrei Măjeri, potrivit unui comunicat de presă al TAM.

Premiera spectacolului „Grădinărit uman”, realizat după un text scris de dramaturgul Rodrigo Garcia şi tradus de Luminiţa Voina-Răuţ, va avea loc joi, de la ora 19, următoarele reprezentanţii fiind programate pe 5 martie, respectiv 8 şi 9 aprilie.

Din distribuţie fac parte actorii Elena Popa, Sebastian Marian, Camelia Paraschiv, Mădălina Muşat, Costi Apostol, Fatma Mohamed, Mona Codreanu şi Iulian Trăistaru, coregrafia a fost realizată de Simona Dabija, câştigătoarea ediţiei 2019 a Festivalului-Concurs DbutanT organizat de TAM, decorul de Inocenţiu Ieremia, iar muzica este semnată de Magor Bocsardi. AGERPRES/(AS-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Teatrul Andrei Mureșanu / Facebook

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Un tânăr din Alba, minor când a comis un furt, a așteptat atât de mult până să fie judecat încât a ajuns major. Pedeapsa primită

Published

on

Un tânăr din Zlatna care a comis un furt calificat în urmă cu mai mulți ani a fost recent condamnat la o pedeapsă ”blândă” de către magistrații Judecătoriei Alba Iulia. 

Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, tânărul a fost condamnat pentru o faptă comisă în urmă cu mai bine de trei ani și jumătate. 

La momentul furtului inculpatul era minor, însă între timp a devenit major și chiar are la rândul său un…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere. Unde se construiesc cele mai multe case și blocuri

Published

on

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale este în creștere. Anul trecut acesta a fost mai mare cu 4,4% față de 2024, situându-se la 37.252.

Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică.

Creșteri s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+309 autorizații), Centru (+279), Vest (+213), București-Ilfov (+180), Nord-Est (+166), Sud-Est (+164), Sud-Vest Oltenia…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

PSD Cluj-Napoca: Suspendarea contractului pentru realizarea Centurii Metropolitane, vulnerabilități în gestionarea proiectului

Published

on






PSD Cluj-Napoca susține că suspendarea contractului pentru realizarea Centurii Metropolitane a municipiului Cluj-Napoca confirmă vulnerabilitatea administrativă a unui…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Magistrații din Alba Iulia i-au interzis unui bărbat prins băut la volan să mai conducă orice tip de automobil, timp de doi ani

Published

on

Cazul unui bărbat care a fost prins beat la volan a fost judecat recent de magistrații Judecătoriei Alba Iulia. Este vorba despre un dosar penal deschis după ce bărbatul a refuzat să îi fie prelevate probe biologice, după ce a fost testat cu aparatul etilotest. 

În data de 29 ianuarie 2026, magistrații au dat o decizie în cazul șoferului. Faptele pentru care acesta a ajuns în fața judecătorilor au avut loc în data de 17…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading