Connect with us

Alba

Crăciun în siguranță: Peste 160 de polițiști din Alba vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare. Recomandări

Published

on



În medie, peste 160 de polițiști din Alba vor fi zilnic la datorie în aceste zile de sărbătoare, astfel încât cetățenii să petreacă Nașterea Domnului în liniște și siguranță. 

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi la datorie, în perioada Crăciunului,  pentru asigurarea ordinii și siguranţei publice, prevenirea faptelor antisociale și menținerea fluenței și siguranței traficului rutier.

Astfel, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfășoare în condiții de siguranță peste  160 de poliţişti, vor acționa zilnic pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi vor interveni rapid la sesizările privind comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul poliţiştilor, peste 80 sunt de la structurile de ordine publică, peste 30 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri, respectiv: investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Pentru desfășurarea activităților de menținere a ordinii și liniștii publice, a celor de prevenire a evenimentelor rutiere negative și asigurare a fluenței…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției

Published

on

Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.

Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.

În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Regal de kickbox la Alba Iulia. Trei sportivi din oraș au obținut victoria în ringul Cezar Fight. Lista rezultatelor

Published

on

Trei sportivi din Alba Iulia au obținut victoria în ringul Cezar Fight Championship, gala de kickbox care s-a desfășurat sâmbătă, 13 decembrie, la Pavilion Mercur.

Sala de evenimente a fost plină de pasionați ai sporturilor de contact, dar și de prieteni și colegi de antrenament ai luptătorilor care au urcat în ring. În total au fost 12 meciuri puternice care au demonstrat că Alba Iulia merită să fie pe harta…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost turnat betonul rutier în tunelul Curtea de Argeș. Când se termină lucrările

Published

on

Autostrada A1 Sibiu-Pitești. A fost finalizată turnarea betonului rutier în tunelul Curtea de Argeș aferent Secțiunii 4 Tigveni-Curtea de Argeș a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. S-a folosit un complex de trei utilaje aduse special din Germania, a anunțat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

”Vă reamintesc faptul că am început aceasta procedura acum 2 săptămâni cu primul fir de tunel, tunelul…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

A început Hanuka 2025. Ce semnificații are Sărbătoarea luminilor și tradiții din comunitate

Published

on

Hanuka 2025: duminică, 14 decembrie, a început Hanuka, o sărbătoare a comunității evreiești, numită și Sărbătoarea Luminilor. Aceasta durează opt zile. 

În fiecare seară de Hanuka, se aprinde o lumânare. Lumânările se pun într-un sfeşnic – sau lampă – specială, numită hanuchia.

Sărbătoarea este încărcată de semnificații pentru comunitatea evreilor.

Hanuka 2025: semnificații

De Hanuka se reamintește…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading