Regulamentul de organizare și funcționare a cimitirului din Sibiu nu a mai fost actualizat din anul 2005, iar taxele nu au mai fost corelate la rata inflației din 2013. Așa că reprezentanții Primăriei au întocmit un regulament actualizat și o listă cu noile tarife care vor fi de aproape trei ori mai mari. Proiectul este supus dezbaterii publice, așa că oricine dorește să aducă îmbunătățiri sau să facă propuneri, o poate face.
Principalele modificări nu sunt cele legate de regulament, concesionare a locurilor de veci sau dimensiunile cavoului, ci cele legate de taxele pe care familia celui decedat va trebui să le plătească.
Astfel, dacă până acum săpatul gropii costa 105 lei vara și 120 de lei iarna, dacă proiectul va fi adoptat de consilierii locali,…