Connect with us

Cluj

Cu ce se ocupă foștii deputați și senatori de Cluj? „Există multă viață după politică”

Published

on



O parte din foștii deputați și senatori de Cluj din mandatul 2016-2020 nu s-au mai regăsit, în acest an, pe listele de candidați ale partidelor. În consecință, cariera lor parlamentară s-a încheiat. Unii au avut mai multe mandate, iar pentru alții politica a fost doar un mod prin care să își pună în aplicare ideile, implementând noi proiecte.

Cluj24.ro a stat de vorbă cu aceștia.

Proiecte puse în așteptare din 2016

Mihai Goțiu, fost senator USR și fost vicepreședinte al Senatului, spune, legat de evoluția sa ulterioară, că încă mai este în conducerea USR, în Biroul Național.

”Mai avem discuții legate de formarea echipei de guvernare unde, pe lângă miniștrii pe care i-am dat, avem de numit secretarii de stat, directori, președinți în agențiile naționale unde conducătorii au, de asemenea, rang de demnitari de stat, după care voi vedea exact ce fac.

O primă opțiune este să preiau conducerea Gărzii Naționale de Mediu unde sunt foarte multe lucruri de făcut și de eficientizat această instituție, iar dacă nu, voi avea mai mult timp pentru unele proiecte puse în așteptare în 2016 când am intrat în politică.

Unul dintre ele l-am reluat din toamnă, fiind vorba de un doctorat…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Clujean urmărit în Cehia și Europa, prins în Pitești. Mandat european de arestare

Published

on






Un clujean care a fost dat în urmărire de autorităţile din Cehia, a fost prins de poliţişti, luni, în urma unui control în trafic desfăşurat în municipiul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Grevă de avertisment de două ore în 5 comune din județul Cluj. Care sunt revendicările

Published

on






Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Un clujean e cel mai mare fan pizza din țară. Câte pizza a comandat într-un an

Published

on






Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.


Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Crin Antonescu confirmă că a fost trădat în campania pentru prezidențiale de Ilie Bolojan

Published

on






Fostul candidat al PNL la alegerile prezidențiale din 2024, Crin Antonescu, confirmă declarațiile liderului Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, potrivit cărora ar…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading