Connect with us

Alba

Cum arată noile uniforme ale polițiștilor. Prima tranșă de echipamente va fi distribuită absolvenților de la Academia de Poliție

Published

on



Academia de Poliție lansează o achiziție publică de peste 400.000 euro, în vederea echipării cadrelor ce vor absolvi în cursul acestui an instituția de învățământ, potrivit Sindicatului Europol. 

”Cu toate că ne apropiem cu pași repezi de momentul de 30 iunie, când polițiștilor li se va acorda ultima cotă parte din norma de echipament, găsim în SICAP un nou anunț privind echiparea efectivelor cu noua uniformă”, spun reprezentanții angajaților MAI într-o postare pe site. 

Nu mai puțin de 23 de loturi cuprinzând atât echiparea viitorilor ofițeri de poliție, cât și polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri sunt aruncate în luptă pentru achiziția publică.

”Marți a fost termenul limită de depunere a ofertelor, așă că suntem nerăbdători să vedem ce firme, și cu ce expertiză în domeniu, s-au înscris în această cursă pentru suma de 1.423.559 lei, respectiv 789.600 aferentă ambelor anunțuri. (aprox. 455.000 euro)” afirmă reprezentanții Europol.

Academia este în linie dreaptă pentru achiziția uniformelor de reprezentare

Procedura este în faza de evaluare a ofertelor financiare, termenul de livrare al echipamentului (aproximativ 560 de complete) fiind data de 1 iulie…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Published

on

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.

Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.

Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie. Numerele câștigătoare

Published

on

Rezultate LOTO: Tragerile Loto 6/49, Loto 5/40, Joker, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus din 14 decembrie 2025.

Loteria Română a organizat duminică, 14 decembrie, de la ora 18.30, noi trageri loto.

Rezultate LOTO 14 decembrie – numerele câștigătoare

Rezultate Loto 6/49: 41 23 12 48 32 43 

Rezultate Loto 5/40:  36 39 6 19 15 33

Rezultate Joker: 40 25 5 28 42 +18

Rezultate Noroc:  2 9 8 5 4 7 5

Rezultate Super Noroc: …

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Simulare Evaluare Națională 2026: când vor susține testările pentru examen elevii de clasa a VIII-a. Calendar și reguli

Published

on

Simulare Evaluare Națională 2026: testarea cunoștințelor în vederea participării la examenul de Evaluare Națională 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a se va desfășura în luna martie. Aceștia vor avea ocazia să verifice nivelul de pregătire și să se orienteze pentru admiterea la liceu.

Sesiunea de simulare a examenului va fi în perioada 16-18 martie. Rezultatele vor fi comunicate de către profesori, în 30 martie.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading