Alba
Cum poți opri avertizările RO-ALERT sau să le păstrezi pe cele care te interesează. Pașii pentru iOS și Android
Sistemul de avertizare RO-ALERT are rolul de a-i informa pe cetățeni în cazul unui pericol care are loc în apropierea zonei în care se află. Cu toate acestea, nu de puține ori, mesajele au ajuns să le dea de veste românilor că vine furtuna, dar abia după ce aceasta a început deja. Pentru mulți, situația s-a repetat de suficiente ori încât au început să ignore alertele.
Deoarece mesajul de avertizare are scopul de a vă menține în siguranță, autoritățile nu vă recomandă să renunțați la primirea acestuia. Mesajele RO-ALERT difuzate nu vizează anumite telefoane, ci zona afectată de pericol. Din acest motiv, nu pot fi excluse din sistem anumite terminale mobile de la primirea mesajelor de avertizare.
Dacă doriți să nu mai primiți mesaje de la RO-ALERT sau să primiți doar anumite informări, în funcție de situație, iată ce puteți face:
Dezactivare mesaje RO-ALERT pe Android
Activarea sau dezactivarea mesajelor RO-ALERT cu privire la anumite pericole, pe telefoanele cu sistemul de operare Android, se poate face prin:
- Se accesează meniul „Setări”
- În categoria „Sunete și vibrații” alegeți sub-categoria „Mai multe setări”
- Derulați până la „Transmisii celulare”
- În acest meniu veți…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, după consultări la Guvern. Discuțiile vor fi reluate
Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, propusă de Ministerul Culturii și mai multe prevederi ale unei Ordonanțe de Urgență care reorganizează Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și îl mută în subordinea acestui minister.
Premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu artiștii din România pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, în sensul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
"Christmas Blues", fenomenul tristeții de sărbători. Lumini sclipitoare, musafiri și cadouri vs ”obligația” de a fi fericiți
Christmas Blues. Oamenii sunt, de obicei, mai triști în perioada sărbătorilor. Psihologii explică de ce sărbătorile pot aduce anxietate, depresie și sentimentul obligației de a fi fericit.
Luminile sclipitoare, cadourile sub brad și masa de Crăciun. Pentru mulți, însă, sărbătorile înseamnă stres, anxietate și tristețe.
Psihologii vorbesc despre „Christmas Blues”, depresia de Crăciun, care transformă perioada…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Când crește salariul minim și la ce nivel va ajunge. Acord în Coaliție pentru închiderea pachetului de reformă
Când crește salariul minim și la ce nivel va ajunge: Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026. În prezent salariul minim în România este de 4.050 de lei.
Premierul Bolojan, dar și patronatele, s-au opus acestei măsuri, care a fost susținută în principal de PSD. Argumentul invocat de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Elevii clasei a XII-a A ai Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia au colindat redacția ziarului Alba24.ro
Colindători au intrat pe ușa redacției Alba24.ro pentru a vesti că vremea de sărbătoare este aproape. Este vorba despre grupa de colindători a Liceului de Arte Regina Maria din Alba Iulia.
Mai exact, miercuri 17 decembrie, în redacția Alba24.ro au intrat elevii clasei a XII-a A conduși de diriginta Ioana Croitoru.
Aceștia au cântat pentru cititorii ziarului alba24.ro mai multe colinde specifice de Crăciun.


Citește mai mult pe Alba24.ro

