Cluj
Cum s-au ridicat PRIMELE școli din Mănăștur. Aveau ore de SCHI și PATINAJ
Mănășturul în sine a fost întotdeauna ceva aparte în peisajul orașului. Cartierul a avut propria echipă de fotbal în Liga I, între cele două Războaie Mondiale – Victoria, iar localnicii nu prea înghițeau ca fetele lor să fie curtate de băieții din Cluj. Apoi, vreme de multe decenii, niciun alt cartier ridicat pe vremea comunismului nu a ajuns să aibă atâția locuitori precum Mănășturul. Dacă te plimbi astăzi prin cartier vezi școli moderne, inclusiv un Liceu cu Program Sportiv, iar fosta glorie MIU – ce deservea fabrica Clujana, a devenit Colegiu de Servicii în Turism. Dar cum a fost la început? cum au fost ridicate aici primele școli?
După 32 de ani de predat la o școală din cartier, Doina Rad s-a decis să scrie o monografie a școlii pe care a îndrăgit-o atâta, Școala nr. 17, actuala ”Ion Creangă”. Cu un efort uriaș, autoarea cărții ”Dintre oglinzi paralele” a adunat date întinse pe parcursul a peste 40 de ani de învățământ.
Școala respectivă s-a construit în zona primelor apartamente proprietate personală – o revelație în vremea comunismului, înfăptuită ca să vadă alții un pic de democrație la noi în țară.
În anul 1972, capătul liniei de troleibuze din Mănăștur era…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
NBC: Sărmaş vs. Tarcea la Primărie. Câte bilete a vândut Melania la Cluj. Declaraţie de iubire de la André Rieu pentru BT Arena
Pentru a fi printre primii care citesc No bine, Cluj – newsletterul de umor produs de Cluj24 – scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe pentru…
Citește mai mult pe Cluj24
Data de 5 februarie vine cu energii astrale puternice, iar pentru una dintre zodii, Universul pare să fi pregătit un adevărat moment de cotitură.
Astrologii spun…
Citește mai mult pe Cluj24
U-Banca Transilvania a fost la un pas de o victorie mare la Ierusalim, după ce a revenit de la -23 de puncte și a împins partida în prelungiri, însă Hapoel a…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Răducanu, calificare în sferturile de la Transylvania Open. Victorie pe tabloul de dublu pentru Jaqueline și Ruse
Cluj-Napoca găzduiește zile intense de tenis la Transylvania Open 2026, iar una dintre principalele favorite ale turneului WTA 250, Emma Răducanu, și-a confirmat statutul…
Citește mai mult pe Cluj24
