Connect with us

Alba

Cum și-au împărțit PSD, PNL și UDMR funcțiile de prefecți. Situația din județul Alba

Published

on



Luni seara au fost finalizate negocierile din Coaliție în ceea ce privește împărțirea funcțiilor de prefecți. PSD va avea 20 de astfel de funcții, PNL – 17, inclusiv cea din Alba, iar UDMR – 4.

PNL va avea prefecţi în judeţele: Alba, Argeş, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman şi Vaslui, potrivit unor surse politice, citate de ziare.com.

PSD va avea prefecţi în judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

UDMR va numi prefecţii în judeţele Covasna, Harghita, Sălaj şi Arad.

Faţă de varianta inițială, PNL a mai câștigat postul de prefect la Cluj, ce înainte i-ar fi revenit PSD.

Situația din Alba

Reamintim că membrii Coaliției au convenit în cadrul întâlnirii de miercuri o regulă de bază care a fost acceptată, ca în județe să fie și președinți de Consiliu Județean și prefect de la același partid. PNL ar păstra astfel în Alba, pe lângă funcția de președinte de CJ, și cea de prefect.

Potrivit unor surse politice locale,…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori

Published

on

Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.

În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.

„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.







Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate

Published

on

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.

Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading