Connect with us

Alba

Cum taxează ANAF contribuabilii, ”din greșeală”. Procese pierdute de Fisc pentru notificări trimise inutil

Published

on



anaf

Doi din cinci contribuabili verificați de Fisc au câștigat în instanță, după ce au contestat sumele pe care le aveau de plată, prin constatările ANAF.

După seria deciziilor de impunere pentru contribuabilii consideraţi rău-platnici, s-a constatat că unele dintre notificări erau trimise însă „din greşeală”.

Cei care au dat în judecată ANAF au avut câștig de cauză în instanță, iar suma este semnificativă: de 245 de milioane de lei.

Potrivit unui raport al instituției, în primele 6 luni ale anului, 38% din deciziile definitive pronunțate de instanțele judecătorești în cadrul unor astfel de procese sunt în favoarea celor care au contestat controalele, sumele pe care le au de plată.

Patronul unei agenți de turism spune că în final instanța a constatat că nici cei care au aplicat sancțiunea nu-și cunoșteau reglementările cu privire la transmiterea deciziei.

”Există și acolo niște termene și au transmis-o cu mult peste termenul legal, deci era din start prescrisă”, a spus acesta, pentru digi24.ro. A câștigat procesul cu ANAF după 4 ani, pentru anularea unei amenzi de 10.000 de lei dată firmei sale.

Anul trecut, din circa 1.200 de procese între ANAF și contribuabili, instituția…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Amenzile pentru munca „la negru” cresc substanțial în 2026. Inspectorii ITM vor purta bodycam-uri. Ce trebuie să știe firmele

Published

on

Amenzile pentru munca „la negru” cresc substanțial în 2026. Amenzile aplicate pentru munca „la negru” se vor majora substanțial începând din 1 ianuarie 2026. Firmele care primesc la muncă persoane fără încheierea unui contract individual riscă amenzi duble – de 40.000 de lei pentru fiecare persoană identificată, iar plafonul maxim cumulat va crește de cinci ori, de la 200.000 de lei la 1 milion de lei.

În prezent,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Mesajul de Crăciun 2025 al ÎPS Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică

Published

on

Scrisoarea Pastorală a Preafericitului Părinte Claudiu la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2025

Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe,

iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu,

Cristos se naște, măriți-L! Cristos din ceruri, întâmpinați-L!

Cristos pe pământ, înălțați-vă!

Iubiți frați și surori în Cristos,

Dacă există un lucru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Cum a început Revoluția la Cugir cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. Mărturii în premieră despre 21 decembrie

Published

on

Cum a început revoluția la Cugir, cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. În seara de 21 decembrie 1989 în jurul secției de Miliție din Cugir se dezlănțuia iadul. Zece oameni sunt omorâți, iar 70 răniți, din care unii grav. 

Doi milițieni sunt uciși într-un mod barbar, iar trupurile lor batjocorite în detalii greu de descris în cuvinte. Cugirul avea să fie primul oraș liber din Alba, în timpul Revoluției…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Magistrații, angajații din armată, poliție și servicii secrete vor rămâne fără locuințe de serviciu după eliberarea din funcție

Published

on

Foștii magistrați, militari, polițiști și angajați din servicii nu vor mai putea locui în locuințe de serviciu după pensionare sau eliberarea din funcție. Un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției, pus în dezbatere publică la mijlocul lunii decembrie, prevede că judecătorii, procurorii, militarii, polițiștii, polițiștii de penitenciare și angajații din serviciile secrete nu vor mai putea folosi locuințele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading