Connect with us

Alba

Cumulul pensiei cu alte venituri. Legea care impune interdicții bugetarilor a ajuns la Camera Deputaților. Precizările CNPP

Published

on



Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat a fost aprobat doar de Senat, nefiind supus încă votului Camerei Deputaţilor, iar Casa Naţională de Pensii Publice a enumerat situaţiile în care pensia publică poate fi cumulată cu veniturile.

„Pensionarii sistemului public de pensii, indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, pot cumula pensia cu venituri realizate din activităţi independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora”, precizează CNPP.

Situaţiile în care pensia se poate cumula cu alte venituri:

1.Pensionarii pentru limită de vârstă  şi copiii, pensionari de urmaş (cu vârsta până la 16 ani, respectiv 26 de ani – dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii), pot cumula pensia cu venituri obţinute din:

  • din activităţi independente, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.
  • din activităţi independente, astfel cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de nivelul acestora.

2. Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I sau II de invaliditate, precum şi pensionarii de urmaş încadraţi în…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Construirea unei săli polivalente la Alba Iulia. Undă verde de la APM Alba pentru schimbarea reglementărilor urbanistice

Published

on

Construirea unei săli polivalente la Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a anunțat joi, 16 ianuarie, că proiectul privind schimbarea reglementărilor urbanistice pentru construirea unei Săli polivalente pe strada Brândușei din municipiu nu necesită evaluare de mediu. 

La începutul lunii decembrie 2024, administrația locală din Alba Iulia a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Alba emiterea unui aviz de mediu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Viza de flotant 2025: Obligație nouă pentru românii care locuiesc la altă adresă decât cea din cartea de identitate

Published

on

Viza de flotant 2025: A apărut o obligație nouă, care duce spre reglementări mai stricte în 2025 pentru a preveni abuzurile legate de viza de flotant. 

Viza de flotant este esențială pentru cei care locuiesc temporar într-un alt loc decât cel trecut în buletin.

Acest document le permite să acceseze servicii locale importante, precum înscrierea copiilor la școală sau asistența medicală. Există însă situații în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Pensionarii cu venituri mici ar putea primi un ajutor unic, în toamnă. Kelemen Hunor: bugetul nu permite indexarea pensiilor

Published

on

Pensionarii cu venituri mici ar putea primi un ajutor unic, în toamnă. Guvernul ar putea acorda o plată unică pentru pensionarii cu venituri mici, în perioada septembrie – noiembrie 2025. Anunțul a fost făcut de președintele UDMR, Kelemen Hunor. Acesta a transmis, la Digi24, că bugetul pe acest an nu va permite indexarea pensiilor, ci doar plăți one-off către cei cu pensii mici, în toamnă.

„Acest subiect (indexarea…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Artista Laura Orian din Alba Iulia a lansat piesa „Cel mai bine”. Care este mesajul transmis

Published

on

Artista Laura Orian din Alba Iulia, fostă concurentă la Vocea României, a lansat joi, 16 ianuarie, piesa lansează „Cel mai bine” – o piesă pop scrisă de ea ca urmare a unei povești întâmplate în viața reală.

„Am scris aceasă piesă într-o seară, la pian, inspirată de trăirile și emoțiile pe care doar o mare dragoste le poate aduce. Am început imediat să o cânt în concerte și am fost plăcut surprinsă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading