Alba
Cursuri online pentru elevii de liceu, alături de studenții Universității din Alba Iulia. Detalii despre discipline și înscrieri
Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia oferă posibilitatea elevilor de liceu să participe la cursuri online, alături de studenții instituției de învățământ.
Liceenii pot astfel să se familiarizeze cu mediul de învățare universitar.
Evenimentele interactive ”Student pentru o oră la UAB” sunt dedicate elevilor din licee, în principal celor din clasele terminale (dar nu numai), precizează reprezentanții Universității.
”Programul vizează participarea elevilor la cursuri deschise, alături de studenții cursanți, în diverse domenii relevante și la diferite discipline, având ca scop familiarizarea cu mediul de învățare universitar, descoperirea și cultivarea propriilor pasiuni și abilități, stimularea creativității și orientarea corectă în carieră”, potrivit sursei citate.
Cursurile deschise pentru elevi se vor organiza online, în perioada martie-aprilie-mai 2021, pe platforma Zoom.
Pentru a obține coordonatele meeting-urilor (link, ID, parolă acces), cadrele didactice care însoțesc clasele de elevi participante sunt rugate să contacteze organizatorii.
AICI, programul cursurilor și detalii despre înscrieri.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Loteria Română: Report de aproape 10 milioane euro la Joker și de 3,7 milioane euro la Loto 6/49, la tragerile din 29 ianuarie
Loteria Română a anunțat report de aproape 10 milioane de euro la Joker și de 3,7 milioane de euro la Loto 6/49, pentru tragerile organizate joi, 29 ianuarie.
Joi, 29 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Loteria Română: Fonduri de câștiguri pentru tragerile din 29 ianuarie
La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 18,89…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO: Bărbat rămas împotmolit cu mașina în apropiere de Poarta Raiului, ajutat de jandarmii din Alba
Un bărbat, aflat la volanul unui autoturism, care a rămas miercuri împotmolit în zăpadă în apropiere de Poarta Raiului, a fost ajutat de jandarmi. Acesta a sunat la 112, după ce a rămas cu mașina în Munții Șureanu, pe Valea Cugirului, la aproximativ 4 kilometri de zona amintită.
”La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag, care a intervenit pentru salvarea persoanei aflate în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Vaccinarea anti-HPV poate preveni până la 90% dintre cazurile de cancer de col uterin atunci când este implementată la scară largă, a transmis miercuri Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România. Asociația subliniază și importanța depistării precoce, prin screening regulat, ca măsură complementară.
În săptămâna 22 – 28 ianuarie, marcată la nivel internațional ca Săptămâna de luptă împotriva…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
A crescut rata șomajului în Alba și în țară. Unde sunt cele mai multe persoane fără loc de muncă
Rata șomajului a crescut în Alba și în țară, la finalul lunii decembrie 2025, comparativ cu perioadele anterioare. În județ, rata șomajului a ajuns la 4,20%. Comparativ, la finalul anului 2024, era de 3,45%. Peste 6.300 de persoane sunt înregistrate fără loc de muncă.
Agenția Națională pentru ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a prezentat situația șomajului, la sfârșitul lunii decembrie 2025.
Rata șomajului…
Citește mai mult pe Alba24.ro
