Connect with us

Cluj

Curtea de Apel Timișoara îi dă dreptate lui Daniel Don și desființează sentința dată în cazul directorului AJOFM Cluj

Published

on



don e1624613443375.jpg

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au dispus, vineri, admiterea apelului formulat de fostul directorul al AJOFM Cluj, Daniel Don, și desființarea sentinței penale date în acest caz de către judecătorul Ioan-Marius Lupea de la Tribunalul Cluj. În repetate rânduri Daniel Don a semnalat neregulile din procesul de judecată, însă demersul său a fost ignorat. Lucrurile s-au schimbat însă după ce acesta a obținut strămutarea procesului la Timișoara, unde vocea acestuia a fost ascultată. 

Judecătorii din Timișoara au dispus, ieri, trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă la Tribunalul Timiş, iar până la finalizarea procesului sunt menținute măsurile asiguratorii stabilite deja.

”Desfiinţează probele şi toate actele efectuate în cursul judecăţii, cu excepţia înscrisurilor, care rămân câştigate cauzei”, au decis judecătorii timișoreni.

Într-un inverviu acordat pentru Cluj24, Daniel Don a arătat că judecătorul Ioan-Marius Lupea, aflat în pragul pensionării, nu avea efectuată nicio evaluare profesională a activității și nu era specializat în Drept penal.

Mai multe dovezi arată spre o lipsă de imparțialitate din partea judecătorului care ar fi renunțat chiar și la o parte din pensie, doar ca să dea o sentință în acest caz în care i-a fost contestată în repetate rânduri competența.

Citește și:

Daniel Don despre condamnarea la ÎNCHISOARE: Judecătorul nu e specializat pe Drept penal și se pensionează în 3 zile

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Poliția și DSVSA Cluj fac „curățenie” în transporturile alimentare. Amenzi de 32.000 de lei în Dej și comunele învecinate

Published

on






Polițiștii clujeni, împreună cu inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj, au desfășurat pe 12 decembrie o acțiune în…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Întârziere de un an la lucrările de pe calea ferată Cluj-Oradea. Guvernul nu poate avansa un termen de finalizare

Published

on






Proiectul de electrificare a liniei de cale ferată dintre Oradea și Cluj-Napoca înregistrează o întârziere de aproximativ un an, cauzată în principal de probleme de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

EXCLUSIV. La 16 ani, căpitan și arbitru de rugby. Povestea Dianei Socaci, tânăra din Cluj, exemplu de perseverență și curaj

Published

on






La doar 16 ani, Diana Socaci, o tânără din Cluj a reușit să cucerească terenul de rugby și să câștige respectul colegelor și al antrenorilor. Ea este jucătoare la…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Festivalul ”Colind Iancului” la Cluj-Napoca. Paradă prin oraș cu 15 cete de colindători și concert la Casa de Cultură

Published

on






Festivalul ”Colind Iancului” are loc duminică la Cluj-Napoca, programul incluzând o paradă a cetelor de colindători și un concert la Casa de Cultură a Studenților,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading