Alba
Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa în luna iulie. Pe ce locuri se află Duster și Fordul Puma produs la Craiova
Dacia Sandero a fost în iulie autoturismul cu cele mai multe înmatriculări de maşini noi la nivelul lunii iulie, potrivit datelor Automotive News Europe, pe baza cifrelor Jato Dynamics, citate de ZF.
Este pentru prima dată când modelul ocupă prima poziţie la nivel european într-o lună. Din vânzările de Sandero în Europa 75% reprezintă versiunea Stepway, produsă în România, la Mioveni, în timp ce versiunea “standard” este asamblată la Tanger, în Maroc.
Trei mașini produse în România în topul celor mai vândute din Europa
Din cele zece cele mai bine vândute automobile la nivel european, trei sunt produse în România – Dacia Sandero, Dacia Duster şi Ford Puma.
Duster a ocupat locul al optulea, cu 13.329 de unităţi, în scădere însă cu 19% faţă de iulie 2020, iar Ford Puma s-a clasat pe locul 9 cu aproape 13.300 de unităţi, în creştere cu 2% faţă de luna similară din 2020.
Sandero a înregistrat în iulie aproape 20.500 de unităţi înmatriculate, în creştere cu 6% faţă de iulie 2020, în condiţiile în care anul acesta este vândută cea de-a treia generaţie a modelului lansat la finalul anului trecut.
Mai mult, noul Sandero vine pe aceeaşi platformă tehnică cu noul Renault Clio.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Horoscop de weekend 6-7 decembrie: Sfârșitul de săptămână vine cu energii contradictorii, dar promițătoare.
Luna în tranzit prin semnele de apă ne invită să acordăm atenție intuiției și emoțiilor noastre, în timp ce influențele planetare ne încurajează să facem ordine în viața personală înainte de marile sărbători de iarnă.
Este momentul perfect pentru a ne reconecta cu cei dragi, pentru a pune punct unor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
APIA primește cereri de la fermieri pentru ajutorul de stat în sectorul creșterea animalelor. Termenul limită și sumele acordate
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primește cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026.
Termenul limită este 15 decembrie 2025 inclusiv. Cererile trebuie avizate în prealabil de către ANZ.
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale Agenţiei, respectiv la Centrul Municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
MESAJE de Sfântul Nicolae: urări frumoase, amuzante și religioase pentru cei care își sărbătoresc onomastica
Sfântul Nicolae este sărbătorit anual pe 6 decembrie. În acestă zi, marcată cu cruce roșie, peste 800.000 de români își serbează onomastica, purtând nume precum Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina sau Nicole, cât și derivatele lor.
Așadar, am pregătit mai jos o selecție de mesaje, urări și felicitări pentru a celebra ziua de Sfântul Nicolae.
Ocrotitor al copiilor, al celor aflați în nevoie și al…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Alba Iulia va deveni oficial Capitala Tineretului din România 2026. Evenimentul de semnare, programat în 10 decembrie
Alba Iulia va deveni Capitala Tineretului din România 2026. Evenimentul de semnare a documentelor este programat pentru miercuri, 10 decembrie 2025, la Palatul Principilor Transilvaniei.
”Evenimentul, programat pentru ora 14:00, nu este o simplă festivitate, ci formalizarea juridică a unui mecanism de co-management”, transmit reprezentanții administrației locale.
Aceștia spun că până acum a avut loc un ”proces amplu de…
Citește mai mult pe Alba24.ro


