Connect with us

Cluj

Dan Petrescu despre meciul CFR Cluj-FCSB: Va avea şanse mari la victorie echipa care va marca prima

Published

on



dan petrescu nou.jpg

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în meciul cu FCSB de duminică va avea şanse mari la victorie formaţia care va reuşi să marcheze prima, el precizând că lupta pentru titlu se va da până în ultima sau penultima etapă a play-off-ului.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte, duminică, de la ora 20:00, în deplasare, formaţia FCSB, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a a Ligii I.

„Să ne surprindă cei de la FCSB nu au cum, noi îi ştim pe ei, aşa cum şi ei ne ştiu pe noi. Micile detalii vor face diferenţa în acest meci, va fi o bătaie. În acest meci e foarte important cine marchează primul gol.

Chiar dacă nu va fi pe placul multora ce o să spun eu, campionatul se va câştiga în ultimul sau penultimul meci din play-off. Ştiu că mulţi spun că suntem campioni deja, că suntem nu ştiu cum… E corect că suntem favoriţi, că suntem pe primul loc, dar nu suntem campioni încă şi va fi mult de muncă. Mai ales că programul nostru este de două ori mai greu faţă de cel al celor de la FCSB. Va fi o luptă până la final”, a afirmat tehnicianul.

„Un meci cu FCSB este foarte greu, indiferent de circumstanţe. Specialiştii nu au catalogat ca fiind bun parcursul echipei FCSB din actualul campionat. Dar mie mi se pare că FCSB a făcut până în momentul ăsta un campionat fantastic. În ultimele 14 meciuri are 12 victorii şi două egaluri.

E un parcurs incredibil. Dar din cauză că CFR Cluj a făcut la rândul ei până acum un campionat incredibil, ei au fost mai puţin băgaţi în seamă şi mai puţin apreciaţi. Să ai 14 meciuri la rând fără înfrângere e incredibil. În plus, în campionat a jucat 10 meciuri…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Alarmă! Viktor Orban vorbeşte de “ultimele alegeri dinaintea războiului care se apropie de noi”

Published

on






Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi ”ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Beijingul avertizează asupra riscului apariţiei unei bule a roboţilor umanoizi

Published

on






Cu peste 150 de companii care operează în China, dar cu o utilizare în lumea reală încă limitată, sectorul roboţilor umanoizi futurişti se confruntă cu riscul de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Ziariştii clujeni îşi prezintă realizările jurnalistice. Cele mai valoroase articole

Published

on






Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading