Connect with us

Cluj

Daniel Buda, REALES vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din PE: Este un nou mandat care mă ONOREAZĂ

Published

on



Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a fost reles luni în funcția de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamemntului European

„Este un nou mandat care mă onorează, dar în același timp mă responsabilizează.

Sunt extrem de onorat și vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru încredere, dar mai ales vreau să mulțumesc cetățenilor care mi-au oferit posibilitatea de a-i reprezenta la nivel european.

Fără îndoială, cea mai importantă prioritate a mea în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentul European este să continui ceea ce mi-am asumat încă de la începutul primului mandat: să apăr și să reprezint drepturile și interesele cetățenilor români în Europa. Obiectivele românilor și în mod special ale fermierilor reprezintă prioritățile mele”, a scris Daniel Buda pe pagina de Facebook.

daniel buda 1

Acesta a mai spus că este important ca PE să se asigure că fermierii vor reuși să facă față condițiilor impuse în Uniune.

„Sunt convins că împreună, cetățeni și politicieni prin colaborare și dialog vom reuși in continuare să oferim cele mai bune soluții cetățenilor europeni.

Ca reprezentanți direcți ai cetățenilor, trebuie să ne asigurăm că agricultura din Uniunea Europeana va reuși să fie o voce puternică la nivel global. Mai mult decât atât, trebuie să ne asigurăm că fermierii noștri reușesc să facă față noilor condiții și reguli impuse de la nivel european și că nu vom fi martorii unor concurențe neloiale.

În final, vreau să vă asigur de toată implicarea și susținerea mea în această Comisie atât de vitală cetățenilor și fermierilor…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Alarmă! Viktor Orban vorbeşte de “ultimele alegeri dinaintea războiului care se apropie de noi”

Published

on






Alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor fi ”ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Beijingul avertizează asupra riscului apariţiei unei bule a roboţilor umanoizi

Published

on






Cu peste 150 de companii care operează în China, dar cu o utilizare în lumea reală încă limitată, sectorul roboţilor umanoizi futurişti se confruntă cu riscul de…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Ziariştii clujeni îşi prezintă realizările jurnalistice. Cele mai valoroase articole

Published

on






Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading