Alba
De câte ori ești amendat dacă ai circulat mai multe zile fără rovinietă pe drumurile naționale. Ce prevede legea
Te grăbești să pleci cu mașina în afara localității de domiciliu și pur și simplu uiți că nu ai plătit rovinieta. Potrivit legislației din România, în cazul în care un șofer circulă fără rovinietă, autoritățile îl pot sancționa în termen de cel mult patru luni.
Este important de știut că după depășirea acestui termen, fapta se prescrie. Până în 2018, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei, nu în patru, ca acum scrie avocatnet.ro
După ce șoferul fost sancționat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, autoritățile au la dispoziție două luni pentru a-l informa despre aplicarea amenzii. În tot acest timp, șoferul nu mai poate fi sancționat pentru circularea fără rovinietă valabilă.
„În intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul”, scrie, concret, în OG 15/2002.
Asta înseamnă că, cel puțin teoretic, termenul maxim dintre două amenzi pentru circularea fără rovinietă valabilă ar putea fi de cel mult șase luni: termenul până la care fapta se…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Sunt vizate cinci zone din municipiu și din localitățile Lancrăm și Petrești
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Consilierii locali din Sebeș au aprobat, în ședința din 13 ianuarie, un Studiu de regenerare urbană a municipiului. Acesta vizează transformarea, renovarea și reabiliarea a cinci zone, aflate în municipiul Sebeș și localitățile Lancrăm și Petrești.
Potrivit documentului, regenerarea urbană este operațiunea urbanistică de transformare, renovare şi reabilitare a unor zone…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. Zi liberă vineri, pe 24 ianuarie
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. După minivacanța de la începutul lunii ianuarie, angajații din România vor beneficia la finalul săptămânii viitoare de o nouă minivacanță. Vineri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – este decretată prin lege ca zi liberă.
Această sărbătoare legală oferă o oportunitate pentru salariații din sectorul public și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația, oprită înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei. Mesajul primit de utilizatori
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația TikTok a devenit inaccesibilă în Statele Unite sâmbătă seara, cu mai puțin de două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare. Deși legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, compania a ales oprirea imediată pentru a pune presiune pe decidenți.
TikTok, una dintre cele mai populare aplicații de social media din lume, era folosită de circa 170 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Avioanele vor putea ateriza și pe ceață densă pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Sistemul va deveni funcțional din toamnă
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a implementat un sistem performant, ILS – 3, care va permite aterizarea avioanelor pe timp de ceață densă. Sistemul urmează să devină funcțional din luna septembrie 2025.
Un sistem de aterizare instrumentală (instrument landing system – ILS) este un sistem de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio care furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și…
Citește mai mult pe Alba24.ro