Alba
De ce apar cazuri de infectare după vaccinarea împotriva Covid-19? Explicațiile specialiștilor de la Ministerul Sănătății
Există cazuri de persoane care s-au îmbolnăvit de Covid-19, chiar dacă s-au vaccinat cu unul din serurile care sunt disponibile în România. La ultima raportare, coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheoghiță, a precizat că aproape 4.000 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus după administrarea primei doze, iar 446 s-au infectat după rapel.
Acum au venit și explicațiile specialiștilor. Astfel, după vaccinare, spun aceștia, organismul are nevoie de timp pentru a produce un răspuns imun eficient.
Această perioadă este cuprinsă între 7 și 14 zile în general, inclusiv pentru vaccinurile anti-Covid 19 aprobate în prezent.
Această durată este explicată prin faptul că, pentru a determina un răspuns imun eficient, organismul are nevoie de câteva zile pentru a produce o cantitate suficientă de anticorpi, au arătat specialiștii de la Ministerul Sănătății (MS).
Chiar și în aceste condiții, nu toate persoanele vaccinate cu o doză vor dezvolta anticorpi suficienți pentru a oferi protecție, ci va fi nevoie de un rapel, fapt confirmat de testele clinice efectuate de producătorii vaccinurilor.
În plus, infecția cu virusul SARS-CoV-2 se poate manifesta între 2 și 14 zile după ce o persoană s-a infectat, aceasta…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
ACCIDENT RUTIER MORTAL pe raza localității Noșlac: Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un autoturism
Un accident rutier mortal a avut loc marți, 3 februarie, în jurul orei 18.30, pe raza localității Noșlac. Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un autoturism.
Accidentul rutier a fost comunicat de reprezentații IPJ Alba.
Din primele informații transmise de purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, o persoană ar fi fost surprinsă și lovită de un autoturism.
Traficul rutier în zona accidentului este îngreunat.
UPDATE…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Procesul lui Victor Micula la Curtea de Apel Alba Iulia: Avocații au cerut schimbarea încadrării juridice. Ce au decis judecătorii
Un proces celebru se desfășoară în această perioadă pe rolul instanței superioare din Alba, Curtea de Apel Alba Iulia. Fondul nu a fost judecat la vreo instanță din județ, ci a fost strămutat.
Mai exact, dosarul a venit de la Tribunalul Bihor, unde apelul trebuia să fie judecat de Curtea de Apel Bihor. Însă inculpatul a cerut strămutarea dosarului, iar acesta a ajuns la Alba Iulia.
Este vorba despre procesul în care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Parcul auto din Alba: Peste 209.000 de vehicule înmatriculate, aproape jumătate sunt mai vechi de 20 de ani. Situația DRPCIV
Parcul auto din Alba. Județul Alba a încheiat anul 2025 cu un parc auto de peste 209.000 de vehicule înmatriculate, potrivit datelor publicate recent de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Cifrele oficiale oferă o imagine detaliată asupra dimensiunii și componenței flotei auto din județ.
Potrivit DRPCIV, aproape jumătate dintre vehiculele înmatriculate în Alba au o vechime mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Condiții pentru legumicultori și documente necesare
Au început înscrierile în Programul Tomata 2026. Legumicultorii pot depunere cererile de înscriere în program, până pe 15 aprilie, la direcțiile agricole județene.
Anul trecut, în județul Alba au beneficiat de ajutorul de minimis un număr de 40 de legumicultori, cel mai mare ajutor acordat de stat fiind de peste 76.000 de lei.
Programul Tomata 2026 acoperă mai multe tipuri de culturi legumicole, nu doar tomatele, fiind…
Citește mai mult pe Alba24.ro
