Alba
De la 1 ianuarie, o categorie de pensionari vor plăti contribuții la sănătate. Cum se calculează CASS pentru pensiile respective
De la 1 ianuarie 2022 contribuții la asigurările de sănătate o categorie de pensionari va trebui să plătească CASS ( contribuția la sănătate). Este vorba despre persoanele care beneficiază de pensii mai mari de 4000 de lei. În același timp, de la 1 ianuarie 2022 punctul de pensie crește la 1.586 lei.
Potrivit ordonanței de urgență adoptată de guvern la mijlocul lunii decembrie, se introduce plata contribuției la asigurările de sănătate pentru persoanele care au pensii ce depășesc 4.000 de lei, iar CASS-ul se va încasa numai pentru suma care depășește acest nivel, a precizat ministrul de finanțe, social-democratul Adrian Câciu.
„O măsură este introducerea contribuției de sănătate pentru pensiile care depășesc valoarea de 4.000 de lei, doar pentru diferența care depășește acest nivel. În contextul în care 80 la sută dintre (pensionarii) români câștigă sub 4.000 de lei, ceilalți ar putea să-și plătească contribuția de sănătate, astfel încât să beneficieze, evident, și de serviciile de sănătate la nivelul la care se plătește. După creșterea aplicată prin punctul de pensie, discutând de ceea ce afectează sistemul de pensii, vă spun că sumele sunt de ordinul a 39 de lei – 45 de lei – 50…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Bărbat din Alba, reținut pentru furtul a 355 de pachete de țigări, dintr-un magazin din Bucerdea Grânoasă
Polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au luat, vineri, măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 41 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În dimineața zilei de azi, 31 ianuarie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că, dintr-un magazin alimentar din localitatea Bucerdea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Planurile – cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în dezbatere publică. Mesajul oficial al ministrului Educației
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 au fost publicate în consultare publică de Ministerul Educației vineri seară, 31 ianuarie.
Proiectele de planuri-cadru pentru liceu 2025 acoperă filiera teoretică, adică profil real (matematică-informatică și științe ale naturii) și profil uman (filologie și științe sociale), pentru clasele IX, X, XI și XII.
Au fost puse de asemenea în consultare publică și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Moții versus tehnologia mobilă: Un bărbat dintr-un sat din Apuseni a cerut în instanță demolarea unui releu de la DIGI
Un bărbat dintr-o comună din Munții Apuseni a mers în instanță și le-a cerut judecătorilor să îi oblige pe cei de la firma DIGI să demoleze un releu de telefonie mobilă. Se întâmplă în satul Valea Lupșii, din comuna Lupșa.
În data de 30 ianuarie 2025, la Judecătoria Câmpeni s-a judecat cererea bărbatului. Mai exact acesta a cerut prin ordonanță preşedinţială demolarea releului.
Deși releul a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Val de scumpiri din aprilie 2025. Statul actualizează nivelul accizelor la benzină, motorină și alte produse energetice
Val de scumpiri din aprilie 2025. Statul actualizează nivelul accizelor la benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate. Acesta va fi revizuit în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025.
Datele sunt prevăzute în Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat joi în dezbatere de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Potrivit sursei citate,…
Citește mai mult pe Alba24.ro